Postul de poliție Dumbrăveni a fost sesizat marți noapte, la ora 23.55, despre faptul că, pe raza localității, în locul numit popular „Bahnă”, se află un autoturism suspect.Polițiștii deplasați la fața locului au identificat în apropierea iazului „La Zamă”, într-un șanț, un autoturism înmatriculat în străinătate și avariat în partea stângă, iar la volan un bărbat de 39 de ani, din comuna Verești.În urma controlului interiorului autoturismului, polițiștii au identificat documentele auto și o dovadă pe numele bărbatului, emisă la 11.11.2014 de IPJ Botoșani – Serviciul Rutier, fără drept de circulație.Mai mult, din interogările efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere reținut.Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În aceeași noapte și aproximativ la aceeași oră, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe strada Dornelor din localitate autoturismul condus de un bărbat de 37 de ani, din comuna Poiana Stampei, care nu utiliza centura de siguranță. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În ambele cauze s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural, se precizează în comunicatul poliției.
Bărbat beat, fără permis de conducere, găsit la volanul unei mașini ajunse în șanț






