Bănicioiu: Suma alocată pentru pacienții cu epilepsie va crește de la 2,66 la 4,65 milioane de lei

Suma alocată pentru pacienții cu epilepsie în acest an era insuficientă, și în acest sens s-au primit mai multe sesizări, astfel că s-a decis creșterea acesteia de la 2,66 milioane de lei la 4,65 milioane de lei, a declarat marți ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, la conferința MEDIAFAX.Ministrul Sănătății a spus, la conferința MEDIAFAX cu tema „Bolnavul cu epilepsie, de la integrarea socială la accesul la tehnici terapeutice noi”, că respinge „abordarea medievală” de raportare doar la mortalitate și supraviețuire, precizând că este interesat și de confortul pacienților, deși sunt multe probleme care trebuie rezolvate în timp foarte scurt.”În momentul de față, știu că pentru tratamentul epilepsiei rezistente s-a alocat o sumă insuficientă. Am primit mai multe sesizări. Costurile sunt ridicate: pentru micro-intervenții chirurgicale, costul este de 32.500 de lei per pacient, pentru implantul unui stimulator, peste un miliard (de lei vechi, n.r.) Evident că familia nu poate să acopere aceste costuri, iar statul trebuie să ofere soluții. Voi crește această sumă de la 2,66 milioane de lei, vom mări la 4,65 milioane, deci o creștere la 60 la sută. Sper să reușim să acoperim costurile pentru toți cei care sunt în această situație. Sper să fie primul an în care să îi cuprindem pe toți. Știu că sunt multe alte chestiuni, și cele de medicație nouă”, a spus ministrul Sănătății.Bănicioiu a precizat că a aflat despre această problemă încă de când a ajuns în minister și că era o „chestiune acută”. „Cu o abordare pragmatică, serioasă, putem să mai închidem din aceste multe incendii care sunt în sistemul sanitar”, a mai spus Nicolae Bănicioiu.Vicepreședintele Societății Naționale de Neurofiziologie Clinică și coordonatorul Programului Național de Epilepsie Farmacorezistentă și Boli Rare, Ioana Mândruță, a spus că în România sunt 200.000 de pacienți care primesc tratament rambursat prin Casa de Asigurări, iar 40.000 continuă să aibă crize, în ciua tratamentului de care beneficiază.Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, și președintele CNAS, Gheorghe Radu Țibichi, discută, la conferința MEDIAFAX, cu specialiști de top în neurologie și decidenți din administrație și din domeniul medical despre situația și problemele bolnavului cu epilepsie.

Recomandări

La Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava se va construi un parc fotovoltaic printr-o investiție de peste 8,3 milioane de lei

Consilierii județeni au aprobat ca Spitalul Clinic Suceava să folosească 17,65 de milioane de lei pentru continuitatea programelor naționale de sănătate

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a dat asigurări liberalului Dumitru Mihalescul că va aloca 500.000 de lei pentru termoficarea din Rădăuți

Echipamente medicale de ultimă generație pentru recuperarea pacienților, la Spitalul Clinic de Urgență Suceava