Atitudine

Băișanu: „Nu voi răspunde atacurilor contracandidaților mei”

Alexandru Băișanu: „Nu cred că e normal să pierd timpul în discuții fără sens”
Alexandru Băișanu: „Nu cred că e normal să pierd timpul în discuții fără sens”

Candidatul PNL pentru un mandat de deputat în colegiul Suceava 1, Alexandru Băișanu, a anunțat că pe întreaga perioadă a campaniei electorale nu va răspunde atacurilor la adresa sa, lansate de contracandidați.
El a arătat că prioritățile sale în această campanie vor fi discuțiile cu alegătorii din Suceava, cărora le va prezenta proiectul său pentru dezvoltarea municipiului reședință de județ.
„Dacă alții vor să-și piardă timpul în discuții sterile și cu critici, nu au decât să o facă. Nu voi fi omul polemicilor, și voi prefera ca, în loc să răspund atacurilor contracandidaților, să discut cu cei pe care îi voi reprezenta în Camera Deputaților”, a declarat Alexandru Băișanu, care este și liderul liberalilor din municipiul Suceava.
El a precizat că nu își dorește să poarte discuții în contradictoriu cu candidații „care sunt sub mine în sondaje”, precizând că dezbaterile le va avea doar cu cetățenii.
„Nu cred că e normal să pierd timpul în discuții fără sens, cu cei care mai candidează în acest colegiu, și care prin atacurile lor nu vor altceva decât să se alăture imaginii mele pentru a crește în sondaje”, a mai spus liberalul sucevean.
„Suceava are nevoie de personalități cu experiență în administrație” Băișanu a precizat că după alegerile din data de 30 noiembrie a.c., Suceava va fi un municipiu liberal, PNL având cei mai pregătiți candidați, de deputați sau senatori. El a arătat că Suceava are nevoie de un pachet de legi speciale, pe care el le-a pregătit deja și care odată implementate vor aduce numeroase beneficii, atât sucevenilor, cât și locuitorilor din întreg județul.
„Suceava are nevoie de voci puternice, de personalități cu experiență și expertiză în administrație, care să se poată bate pentru viitorul sucevenilor. Suceava are nevoie de un pachet de legi speciale, specifice zonei noastre, pe care le-am pregătit și pe care le voi explica în aceste zile de campanie”, a încheiat Băișanu.

Recomandări

O nouă campanie de sterilizare a câinilor, în Suceava, cu Poliția Locală pe post de sperietoare pentru stăpâni

Gheorghe Șoldan anunță că Wizz Air își extinde baza de la Suceava la trei aeronave și că licitația pentru noul terminal al aeroportului va fi reluată

Și-au pierdut propriul copil, dar au ales să devină părinți pentru trei frățiori aflați pe lista copiilor greu adoptabili

Și-au pierdut propriul copil, dar au ales să devină părinți pentru trei frățiori abandonați
Și-au pierdut propriul copil, dar au ales să devină părinți pentru trei frățiori abandonați

Comerțul ambulant din jurul mănăstirilor ctitorite de Ștefan cel Mare și lipsa unui muzeu dedicat domnitorului, semnalate de AUR

Mihail Neamțu, președinte al Comisiei pentru Cultură și Arte din Camera Deputaților, alături de reprezentanții AUR Suceava
Mihail Neamțu, președinte al Comisiei pentru Cultură și Arte din Camera Deputaților, alături de reprezentanții AUR Suceava