Politic

Băișanu îl acuză pe Flutur că a adus zăpadă cu basculanta pentru Elena Udrea

Politic: Băișanu îl acuză pe Flutur că a adus zăpadă cu basculanta pentru Elena Udrea
Politic: Băișanu îl acuză pe Flutur că a adus zăpadă cu basculanta pentru Elena Udrea

Președintele Organizației Municipale Suceava a PNL, Alexandru Băișanu, a comentat în termeni duri vizita pe care ministrul turismului, Elena Udrea, a efectuat-o săptămâna trecută la Gura Humorului și Voroneț. Băișanu a declarat că vizita Elenei Udrea îi aduce aminte de perioada ceaușistă afirmând că autoritățile locale au adus zăpadă cu basculantele pentru ca ministrul să se plimbe cu sania trasă de cai. „Am văzut foarte multe lucruri care m-au înspăimântat în ultima perioadă. Ultimul dintre ele care îmi aduce aminte de perioada ceaușistă a fost tocmai venirea doamnei Udrea la Suceava, când domnul Flutur și compania au mers până într-acolo încât să aducă basculante cu zăpadă pentru a o face pe doamna Udrea fericită. Am văzut zeci de sănii trase de cai și oameni angrenați în această vizită a unui ministru, iar lucrul acesta m-a înspăimântat. Consider că o vizită de lucru a ministrului turismului nu constă în aceea de a-i face venirea un paradis în Bucovina. Bucovina prin ea însăși este un paradis, este un loc minunat”, a spus președintele PNL Suceava. Băișanu consideră că la seminarul național de turism de la Gura Humorului la care a participat Elena Udrea nu s-au dezbătut lucruri reale pentru dezvoltarea turismului. Mai mult, el susține că autoritățile locale și cele județene nu au făcut nimic pentru turismul sucevean, turism care s-a dezvoltat doar prin efort privat.

Recomandări

Gheorghe Flutur a depus jurământul pentru președinția CJ Suceava și a anunțat prioritățile pentru noul mandat

Gheorghe Flutur a depus jurământul pentru al treilea mandat de președinte al Consiliului Județean Suceava

Gheorghe FLutur a depus jurământul pentru al treilea mandat de președinte al Consiliului Județean Suceava
Gheorghe FLutur a depus jurământul pentru al treilea mandat de președinte al Consiliului Județean Suceava

Cum poți deveni – post-factum și inutil – un ”ceaușist”!