Nemulțumiri

Băișanu acuză că se fură din banii pentru reparațiile școlilor



Nemulțumiri: Băișanu acuză că se fură din banii pentru reparațiile școlilor
Nemulțumiri: Băișanu acuză că se fură din banii pentru reparațiile școlilor

Prefectul județului Suceava, Alexandru Băișanu, a acuzat, joi, modul în care se folosesc fondurile alocate de Guvern pentru reabilitarea unităților de învățământ, arătând că există suspiciuni că o parte din bani au ajuns în alte părți decât la investițiile pentru care au fost alocați. Mai mult, Băișanu i-a cerut demisia șefului Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Petru Carcalete, pe motiv că acesta conduce în mod defectuos învățământul sucevean. Băișanu a făcut referire la modul în care s-au cheltuit banii alocați de la Ministerul Educației pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea școlilor din județ, „bani care au fost folosiți de foarte multe ori prost încărcându-se devizele de construcție în mod exagerat”. Prefectul județului a exemplificat cu un caz din satul Ruși Mănăstioara, din comuna Udești, unde la o școală renovată s-au plătit 100 de milioane de lei vechi pentru achiziționarea a două uși din termopan. „Dacă două uși din PVC costă atâta, îmi imaginez cam cât a costat reconstrucția acestei școli, cam câți bani au intrat în buzunarele altor persoane, în loc să fie folosiți la alte școli”, a spus Băișanu. El a adăugat că va dispune un control la respectiva școală din Ruși Mănăstioara, iar cei găsiți vinovați vor plăti. Alexandru Băișanu a mai precizat că șeful IȘJ Suceava refuză să vireze o sumă importantă de bani primăriei din Udești pentru reconstrucția unor școli din comună. În opinia prefectului, Carcalete se opune virării banilor „deoarece își dorește ca aceștia să ajungă la același director de școală care și-a bătut de banul public cumpărând o ușă la preț de avion”.



Recomandări

Consilierul județean PNL Daniela Mitrea, fostă judecătoare, acuză de „management defectuos” primăriile care cer bani: „Să se descurce”

Consilierul județean PNL Daniela Mitrea, fostă judecătoare, acuză de „management defectuos” primăriile care cer bani: „Să se descurce”
Consilierul județean PNL Daniela Mitrea, fostă judecătoare, acuză de „management defectuos” primăriile care cer bani: „Să se descurce”

Prefectul Traian Andronachi: Până miercuri, sucevenii care au avut casele afectate de inundațiile din iulie vor primi banii alocați de Guvern