Rădăuți

Băiat de 15 ani, accidentat pe trecerea de pietoni

Un băiat de 15 ani a ajuns pe patul de spital după ce a fost lovit de un autoturism pe trecerea de pietoni, chiar în centrul municipiului Rădăuți. Miercuri seară, în jurul orei 21.00, rădăuțeanul Lucian Mihai Usatiuc circula la volanul unui autoturism marca Ford prin Piața Unirii din municipiu, dinspre strada 1 Mai spre trecerea peste calea ferată. Conform primelor cercetări efectuate de lucrătorii de poliție, la trecerea de pietoni din fața magazinului General autoturismul a acroșat cu partea dreapta față un adolescent de 15 ani, Ionuț B., din comuna Satu Mare, care se angajase în traversare. În urma impactului, tânărul a fost rănit și, după ce a fost transportat la Spitalul Municipal, a fost diagnosticat cu „fractură treime superioară humerus stâng”, leziuni pentru care necesită peste 30 de zile de îngrijiri medicale, ulterior fiind transferat la Spitalul Județean Suceava. Potrivit celor afirmate de polițiști, vina producerii accidentului aparține conducătorului auto, care nu a acordat prioritate pe trecerea de pietoni. Usatiuc a fost verificat cu etilotestul, care a indicat valoarea 0, apoi a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Rădăuțeanului i s-a întocmit dosar penal sub acuzația de vătămare corporală din culpă.

Recomandări

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Mii de credincioși ortodocși au participat, la Mănăstirea Putna, la comemorarea a 522 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei