Băiat aflat pe bicicletă, rănit grav după ce a fost acroșat de o mașină care îl depășea

Luni, la ora 12.00, pe DJ 178, în interiorul localității Volovăț, un minor de 15 ani, localnic, în timp ce se deplasa pe bicicletă, a fost depășit de un autovehicul, însă, pentru a evita impactul cu un autoturism care circula din sens opus, conducătorul auto a virat dreapta și l-a acroșat cu laterala dreapta. După accident conducătorul auto și-a continuat deplasarea spre municipiul Rădăuți, părăsind locul faptei. Minorul a fost transportat la spital, necesitând pentru vindecare peste 30 de zile îngrijiri medicale.Ulterior, conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un bărbat de 49 ani, din comuna Volovăț.Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. „În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști