Avocatul Poporului recomandă Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să urgenteze procedurile de introducere a noilor tratamente privind hepatita C, precizând că a primit 40 de petiții de la pacienți, informează Mediafax. „Avocatul Poporului a emis o Recomandare către Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin care cere să ia de îndată măsuri de aplicare a prevederilor OUG nr. 12/2015, referitor în special la urgentarea procedurilor de încheiere a contractului între unul din deținătorii autorizației de punere pe piață a noului produs privind tratarea hepatitei C și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în condițiile legii. Recomandarea a fost emisă ca urmare a faptului că CNAS nu a prezentat și o «Foaie de parcurs» privind implementarea noului program referitor la tratarea hepatitei C, în condițiile intrării în vigoare a OUG nr. 12/2015”, se arată într-un comunicat de presă al instituției, transmis miercuri agenției MEDIAFAX.




