Captură poliție

Autoturism de teren, confiscat pentru un transport de contrabandă de mai puțin de 1.000 de euro

Un tânăr în vârstă de 35 de ani, din municipiul Suceava, a fost prins în timp ce conducea un autoturism de teren cu care transporta țigări de contrabandă, ascunse în compartimente special amenajate. Captura a fost realizată miercuri seară, în jurul orei 19.00, pe strada Cernăuți din Suceava, bărbatul de la volan alegându-se cu dosar penal pentru infracțiunea de contrabandă și cu mașina de teren ridicată în vederea confiscării. Mașina de teren a fost evaluată la 4.500 de euro, în timp ce țigările transportate valorează mai puțin de 1.000 de euro.
Un echipaj de la Poliția municipiului Suceava se afla pe strada Cernăuți și, ca urmare a exploatării unor informații, a tras pe dreapta autoturismul Ford Galaxy, la volanul căruia se afla Nelu Macovei, în vârstă de 38 de ani. În primă fază, sub capota motor a mașinii, au fost găsite mai multe pachete de țigări ascunse.
Conform subcomisarului Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, „s-a procedat la conducerea celui în cauză la sediul Poliției municipiului Suceava, unde, în urma controlului amănunțit al autovehiculului, s-a constatat că acesta are amenajate compartimente sub scaunele din față, compartimente în care au fost descoperite 420 de pachete de țigarete de contrabandă de proveniență ucraineană”.
Țigările, în valoare de 3.770 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.
„Autoturismul tip SUV a fost indisponibilizat, urmând a se dispune sechestrul asigurătoriu asupra acestuia”, a mai arătat subcomisarul de poliție.
Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a decis ca bărbatul de la volan să fie cercetat în stare de libertate.

Recomandări

137 de percheziții, în cazul a două grupări care făceau contrabandă cu țigări și cu pesticide. Sunt vizați și polițiști de frontieră și vameși

Piese auto, îmbrăcăminte și parfumuri ale unor cunoscute branduri, în valoare de 300.000 de euro, ridicate de polițiști