Autorul incendierii unei mașini, din noaptea de 6 septembrie, de la Rădăuți, a fost identificat de polițiști în persoana unui bărbat de 39 de ani, Florin Nicolaică, din localitate.Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată prin 112, duminică, 6 septembrie, la ora 22.54, de un bărbat de 54 de ani, din localitate, despre faptul că la autoturismul proprietate a izbucnit un incendiu. Polițiștii deplasați la fața locului au identificat autoturismul părții vătămate parcat vizavi de locuința sa și distrus prin incendiere în proporție de 75%.Incendiul a fost localizat și stins de un echipaj ISU, care a stabilit cauza probabilă ca fiind folosirea intenționată a sursei de aprindere.În urma activităților investigativ operative și de cercetare penală complexe efectuate de polițiștii IPJ Suceava, joi s-a reușit identificarea autorului infracțiunii ca fiind un bărbat de 39 de ani, din municipiul Rădăuți, cu antecedente penale, inclusiv fapte de violență. Astfel, polițiștii au efectuat joi o percheziție în imobilul unde locuiește suspectul, ocazie cu care au fost identificate mai multe bunuri cu valoare probatorie în cauză, care au fost ridicate în vederea cercetărilor, inclusiv autoturismul utilizat de acesta la comiterea infracțiunii.„Față de suspect s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava, urmând ca în cursul zilei de vineri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți cu propunere de arestare preventivă”, se precizează în comunicatul poliției.






