Autoritățile din SUA vor înființa o instituție care va prelua datoriile din sectorul financiar



Trezoreria Statelor Unite și Rezerva Federală (Fed) vor înființa o instituție, finanțată de la bugetul de stat, care va prelua toate datoriile cumulate de sectorul financiar în urma crizei creditelor ipotecare, precum și activele sau produsele neperformante sau devalorizate, care provoacă pierderi.
Planul reprezintă o soluție mai elaborată decât intervențiile ad-hoc de până acum și a declanșat o creștere a piețelor de capital din întreaga lume, însă detaliile inițiativei autorităților americane nu sunt cunoscute, iar oficialii nu au vorbit despre modelul de organizare al noii entități.
„Am discutat despre o soluție completă, care va necesita legislație pentru gestionarea activelor non-lichide din balanțele fiscale ale companiilor”, a declarat secretarul general al Trezoreriei americane, Henry Paulson, pentru presă.
Potrivit unor surse apropiate Congresului, șeful Trezoreriei vizează un plan de înființare a unui fond.
Pentru soluționarea crizei financiare din anii 80, SUA a înființat, în 1989, un fond finanțat cu 400 de miliarde de dolari de la bugetul de stat, prin care a fost redresat sectorul de economii și credite, aflat în colaps.
Paulson și guvernatorul Fed, Ben Bernanke, se vor întâlni în acest weekend cu reprezentanții Congresului pentru a elabora programul. Oficialii s-au reunit joi la Washington, însă nu au discutat concret pe marginea înființării unui fond.
Cele mai importante piețe de capital din lume au crescut puternic ieri, ca urmare a inițiativei, însă investitorii și analiștii au manifestat temeri în ceea ce privește durata de punere în aplicare a unui program atât de complex.
Procurorul General al Statului New York, Andrew Cuomo, a demarat în această săptămână o investigație complexă, la scară largă, în legătură cu potențiale speculații pe Wall Street, care au afectat companiile aflate în dificultate.