Tergiversare

Autoritățile din Rădăuți sunt pe cale să blocheze un proiect de 120 de milioane de euro



Vicepreședintele CJ, Daniel Cadariu „Riscăm ca întreg județul să devină neeligibil în acest proiect”
Vicepreședintele CJ, Daniel Cadariu „Riscăm ca întreg județul să devină neeligibil în acest proiect”

Județul Suceava riscă să piardă o finanțare de 120 de milioane de euro prin Programul Operațional Sectorial.
Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava Daniel Cadariu, acest lucru s-ar putea întâmpla în situația în care Consiliul Local Rădăuți nu va adopta o hotărâre prin care aprobă asocierea SC Servicii Comunale Rădăuți SA cu SC ACET SA Suceava, operatorul județean unic de servicii apă și canalizare.
Cadariu a precizat că deși la începutul lunii mai 2009 autoritățile locale din Rădăuți au anunțat că sunt de acord cu această asociere și că vor face toate demersurile pentru a urgenta asocierea, nici până în momentul de față nu s-a întâmplat nimic în acest sens.
„Tragem un ultim semnal de alarmă autorităților locale din Rădăuți, și mă refer aici la Primărie, Consiliu Local, firma Servicii Comunale, și către membrii adunării generale a acționarilor de la această societate. Deși s-a stabilit deja încheierea acestei asocieri, nimeni nu a luat măsuri în acest sens”, a spus Cadariu.
El a precizat că în cursul zilei de ieri a avut o întâlnire cu autoritățile din Rădăuți, iar în urma discuțiilor s-a stabilit ca în maxim două săptămâni să fie promovate și aprobate hotărâri de Consiliu Local pentru asocierea SC Servicii Comunale cu SC ACET SA Suceava, precum și predarea activelor firmei rădăuțene către societatea suceveană. Cadariu a mai spus că tot în același termen, autoritățile locale trebuie să demareze procedurile pentru înființarea de asociații de proprietari.
Municipiul Rădăuți ar putea să primească peste 10 milioane de euro
Daniel Cadariu a spus că dacă SC Servicii Comunale SA se va asocia cu SC ACET SA Suceava, municipiul Rădăuți ar putea beneficia de o finanțare de peste 10 milioane de euro, banii urmând să fie folosiți pentru reabilitarea rețelelor de apă și canalizare și a stației de epurare.
„Dacă cei din Rădăuți nu își rezolvă problemele la nivel local, riscăm ca întreg județul Suceava să devină neeligibil pentru acest proiect și să pierdem toți banii pe care putem să-i obține prin Programul Operațional Sectorial. În cel mai bun caz, suma care ar reveni județului Suceava s-ar diminua cu banii destinați municipiului Rădăuți. Dar și acest lucru ar însemna întârzierea proiectului, deoarece ar trebui refăcut întregul proiect”, a mai declarat Cadariu.



Recomandări

În Rădăuți se va construi un Centru de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor, printr-o investiție de 6,9 milioane de lei

Consiliul Județean se alătură proiectului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și alocă 6 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Seminarul Teologic

Gheorghe Șoldan anunță că județul Suceava este lider într-un proiect național de screening prenatal și neonatal, în valoare de 15 milioane de euro