Un autocar care efectua o cursă regulată pe ruta Siminicea-Dumbrăveni-Suceava a ajuns într-un șanț, marți după-amiază, pe DN 29, la intrarea în municipiul reședință de județ dinspre Plopeni, pasagerii rămânând blocați în vehicul. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 16.20, autocarul scăpat de sub control ajungând într-un șanț, cu roțile din stânga suspendate în aer. În aceste condiții la fața locului au intervenit echipaje de la Detașamentul de pompieri Suceava. În autocar se aflau șapte persoane, șoferul și șase pasageri. Persoanele au fost scoase din interior prin turela autocarului, cu ajutorul unei scări de serviciu a pompierilor.






