Au stat la băut, iar prietenul de pahar l-a lăsat fără 2.900 de euro

Bani
Bani

Un bărbat din Marginea a fost lăsat fără 2.900 de euro, bani pe care îi obținuse din vânzarea unui teren. Totul s-a întâmplat după două partide de băut pe care le-a avut cu un amic, tot din Marginea. Prima dată, cei doi au consumat băuturi alcoolice la locuința păgubitului în seara zilei de 23 iulie. A doua zi, au reluat activitatea, iar bărbatul care vânduse terenul i-a arătat prietenului cei 2.900 de euro. La un moment dat, cei doi au adormit, iar când proprietarul s-a trezit nu mai era în imobil amicul de pahar, iar o dată cu el au făcut ”picioare” și banii. Bărbatul a sesizat poliția, care a mers direct acasă la partenerul de băutură, dar acesta nu se afla la domiciliu. Contactat telefonic, a spus că nu va reveni în zonă prea devreme. În timp ce se aflau la domiciliul hoțului, polițiștii au vorbit cu soția acestuia și i-au oferit detalii despre furt. Polițiștii au plecat la sediu, unde a mers și păgubitul pentru a da o declarație în scris. În timp ce acesta era audiat, la Poliție s-a prezentat soția hoțului, care a menționat că a căutat prin haine și a găsit o anumită sumă de bani în euro. Au fost numărați și s-a constatat că este vorba de 2.500 de euro, bani care au fost predați păgubitului. Acesta a menționat că nu își retrage plângerea și vrea să își recupereze toți banii, motiv pentru care continuă cercetările penale.

Recomandări

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Sucevean înșelat de escroci care l-au făcut să creadă că are un profit de 11.000 de euro, în acțiuni la Hidroelectrica