Tragere la sorți

Au fost desemnați câștigătorii tombolei organizate de Monitorul de Suceava și magazinul La Pedale

Trei dintre cititorii cotidianului Monitorului de Suceava care s-au înscris în concursul cu premii organizat în parteneriat cu magazinul La Pedale vor primi săptămâna viitoare premiile puse în joc, în valoare totală de aproape 1.500 de lei.
Câștigătorii celor trei premii au fost desemnați ieri, la sediul redacției, prin tragere la sorți, de administratorul magazinului La Pedale, Tiberiu Serdenciuc.
Astfel, marele premiu, o bicicletă marca Sprint Cougar DD, cu frână pe disc mecanic și echipare Shimano, în valoare de 1.300 de lei, îi va fi înmânat lui Neculai Beraru, din municipiul Suceava.
Premiul II, un set de lumini față-spate ToPeak AlienLux, în valoare de 78 de lei, a fost câștigat de Doina Chihaia, din orașul Salcea, satul Plopeni, în vreme ce premiul III, un set de manșoane de ghidon BikeFun, în valoare de 50 de lei, va ajunge la Ana Berar, din municipiul Suceava.
Premiile oferite de Monitorul de Suceava și magazinul La Pedale vor fi înmânate câștigătorilor luni, 13 iulie, la ora 13.00, la sediul magazinului, situat în strada Zamca nr. 23, lângă Policlinica Arcadia.
Concursul s-a desfășurat în perioada 22 iunie – 2 iulie, timp în care în paginile ziarului au fost tipărite 10 taloane numerotate de la 1 la 10, iar în zilele de 3 și 4 iulie au fost publicate două taloane Joker, care puteau înlocui oricare talon dintre cele numerotate, pentru cei care nu le-au procurat în timp util.
Ultima zi de primire a plicurilor pentru înscrierea în concurs a fost ieri, până la ora 14.00, extragerea plicurilor câștigătoare fiind făcută la ora 15.00.

Recomandări

Peste 300 de concurenți din România, Republica Moldova și Ucraina, prezenți la Festivalul „Voci de Îngeri”, la Suceava. Află care sunt câștigătorii

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și a marelui premiu de 100.000 euro ale competiției „Vocea României”

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”
Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”

Alessia Pop cântă în finala concursului „Vocea României”. Dacă doriți ca trofeul să ajungă la Suceava, votați Alessia Pop!

Până la 30% reducere la orice model de perdele de zi sau de noapte, la magazinul Casa Hopu – Perdele și Draperii din Centrul Comercial Bazar

Până la 30% reducere la orice model, perdele de zi sau de noapte, la magazinul Casa Hopu – Perdele și Draperii din Centrul Comercial Bazar
Până la 30% reducere la orice model, perdele de zi sau de noapte, la magazinul Casa Hopu – Perdele și Draperii din Centrul Comercial Bazar