Președintele Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, Teodor Atanasiu, a declarat, duminică, la Alba Iulia, că privatizarea Automobile Craiova și investiția companiei Ford pot fi considerate „cea de-a doua industrializarea a României, o industrializarea pe principiile pieței libere”.
Atanasiu a spus, într-o conferință de presă, că, prin investiția Ford, România devine unul dintre cei mai importanți producători europeni în industria auto, transmite corespondentul MEDIAFAX.
El a explicat că investiția de la Craiova va atrage de patru ori mai mulți angajați în fabricile furnizorilor, care vor veni odată cu compania Ford. Teodor Atanasiu a precizat că la Craiova vor fi produse de zece ori mai multe autoturisme pentru piața europeană decât în anul de vârf al producției craiovene.
Potrivit sursei citate, contractul de privatizare cu firma Ford nu este numai o tranzacție de acțiuni pe care statul le deținea la o societate comercială, ci este cel mai mare proiect industrial pe care România post-decembristă l-a avut, un proiect industrial de anvergură, deoarece Ford s-a obligat să facă peste 300.000 de automobile anual la Craiova și să realizeze un grad de integrare al producției în România de peste 60 la sută.
Președintele AVAS a mai spus că, alături de industria IT, industria de automobile este una dintre industriile cu valoarea adăugată cea mai mare, care are nevoie de forță de muncă calificată, mai bine plătită. Tocmai de aceea, Ford are nevoie de infrastructură școlară care să pregătească mâna de lucru calificată, a spus Atanasiu.
„Este un eveniment nu numai pentru Craiova sau regiunea Olteania, este cel mai important eveniment industrial din România. Când ai o carte de vizită de tipul celei de la Ford, urmează să vină și alți investitori. Practic România face pasul doar acum spre integrarea economică europeană(…). Este începutul celei de-a doua industrializări în România, o industrializare pe criterii de piață liberă, competitivă”, a mai afirmat Teodor Atanasiu.
Potrivit acestuia, statul român are și el obligații, respectiv un ajutor regional și pentru programele de școlarizare care se fac împreună cu Ford. Astfel, trebuie dezvoltat atât învățământul, cât și infrastructura rutieră și feroviară pentru că „vânzările se vor face transportând acele mașini, nu vânzându-le la poarta fabricii”.
Președintele AVAS a afirmat, de asemenea, că decalajele care despart România de țările din UE pot fi depășite prin astfel de investiții.
Teodor Atanasiu a ținut să precizez că statul român nu investește niciun ban în plus față de ceea ce avea stabilit în bugetele multianule, dar va fi obligat să își regândească pe regiunea respectivă programele educaționale.
Documentele prin care compania americană Ford intră în proprietatea Automobile Craiova, cu un pachet de 72,4% din acțiuni, au fost semnate, vineri, la Craiova, de către Sebastian Vlădescu, președintele comisiei de privatizare, și Lyle Watters, negociatorul-șef al Ford Europa, directorul general al Ford Europa, John Flemming, primind din partea premierului Călin Popescu Tăriceanu, ca un gest simbolic, cheia fabricii de la Craiova.