Asociația ”Părinți pentru Ora de Religie”: Disciplina ”educație pentru sănătate” să fie opțională, după modelul orei de religie

Asociația ”Părinți pentru Ora de Religie” (APOR) solicită, într-un punct de vedere transmis Președinției, ca disciplina ”educație pentru sănătate”, în măsura în care aceasta își propune să includă ”educație sexuală”, să rămână opțională, după modelul orei de religie, informează Mediafax. La o săptămână de la organizarea, la Cotroceni, a dezbaterii „Educație pentru sănătate”, la care au participat și reprezentanți ai Asociației ”Părinți pentru Ora de Religie”, aceștia au transmis Administrației Prezidențiale un punct de vedere în care solicită ca ”disciplina educație pentru sănătate, în măsura în care aceasta își propune să includă educație sexuală, să rămână opțională, după modelul orei de religie”.Mesajul vine în contextul în care la dezbaterea de la Cotroceni ministrul Muncii, Claudia-Ana Costea, a afirmat că autoritățile trebuie să deruleze programe de educație pentru viață în școli, inclusiv de educație sexuală, citând statistici potrivit cărora jumătate dintre tinerii activi sexual care au parteneri stabili nu utilizează mijloace contraceptive.

Recomandări

Apartenență și Educație (IV)

Expoziția de facsimile „Psaltirea de la Mănăstirea Dragomirna din 1616, model de educație religioasă”, deschisă la Muzeul de Istorie