Asigurarea obligatorie a locuințelor se va încheia pe un an calendaristic



Polița de asigurare obligatorie a locuințelor va fi încheiată pe un an calendaristic, de la 1 ianuarie la 31 decembrie, pentru fiecare imobil, între viitorul Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAID) și proprietari, și va fi reînnoită anual, a anunțat, ieri, autoritatea de reglementare.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a emis normele privind forma și clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor , alunecărilor de teren sau inundațiilor, acestea fiind publicate, joi, în Monitorul Oficial.
„Normele preiau mare parte din propunerile formulate de societățile de asigurare și reglementează aspecte privind forma și conținutul poliței de asigurare împotriva dezastrelor naturale (PAD), suma asigurată, plata primei de asigurare, perioada de valabilitate a PAD, riscurile cuprinse în asigurare și cele excluse, obligațiile proprietarului unei construcții cu destinație de locuință, ș.a”, se arată într-un comunicat al CSA remis, ieri, agenției MEDIAFAX.
CSA reamintește că, în conformitate cu Legea 260/2008, PAD se încheie în formă scrisă între PAID și proprietarul locuinței, ceea ce înseamnă că normele menționate anterior vor putea produce efecte doar după constituirea PAID.
La finele lunii aprilie, CSA a anunțat că numărul și numele companiilor care vor participa la constituirea PAID vor fi cunoscute, cel mai probabil, la mijlocul lunii mai, după ce acționarii acestora vor aproba participarea la acest proiect.
Până în prezent, doar Ardaf, Generali și Astra au anunțat că acționarii au aprobat participarea la constituirea PAID.
Potrivit normelor, în cazul schimbării proprietarului locuinței, răspunderea PAID curge până la data expirării valabilității PAD încheiate pentru acea locuință.
„Astfel, persoana care înstrăinează o locuință asigurată este obligată să înmâneze PAD persoanei care devine proprietară a acesteia, iar noul proprietar are obligația de a înștiința în scris despre acest fapt asigurătorul care a eliberat PAD pentru locuință”, se precizează în comunicat.
O persoană care deține o asigurare facultativă a locuinței pentru riscurile prevăzute de Legea 260/2008 are obligația ca, la data expirării acesteia, dar nu mai târziu de 31 decembrie a primului an de aplicare a legii, să încheie asigurarea obligatorie.
În ceea ce privește limita de răspundere în temeiul PAD, normele prevăd că după fiecare daună provocată locuinței prin producerea oricărui eveniment asigurat, suma asigurată se micșorează pentru restul perioadei de asigurare, cu suma plătită drept despăgubire, asigurarea continuând cu suma asigurată rămasă.
„Aceasta înseamnă că suma asigurată obligatoriu reprezintă limita maximă a despăgubirilor totale ce pot fi plătite de PAID în temeiul unui contract, în perioada de valabilitate a acestuia, indiferent de numărul și cuantumul daunelor produse în această perioadă”, se spune în comunicat.
În cazul în care se încheie mai multe PAD pentru aceeași locuință și același an de asigurare, va fi valabilă cea dintâi PAD încheiată, celelalte PAD anulându-se, cu restituirea primelor de asigurare de către PAID.
Normele nu îngrădesc dreptul oricărei persoane interesate de a contracta și o asigurare facultativă a locuinței, dar precizează că aceasta va fi încheiată numai pentru sume asigurate care le depășesc pe cele asigurate obligatoriu și/sau pentru riscuri care nu fac obiectul contractului de asigurare obligatorie a locuințelor.
În cazul în care, pe lângă asigurarea obligatorie, există și o asigurare facultativă pentru aceeași locuință, despăgubirea se va plăti mai întâi din asigurarea obligatorie, până la concurența sumei asigurate obligatoriu.
Conform Legii 260/2008, proprietarii de imobile sunt obligați să încheie o poliță de asigurare, prima fiind diferențiată în funcție de tipul de locuință, între 10 și 20 de euro. Valoarea asigurată a unei locuințe nu va depăși 20.000 de euro, iar nivelul minim se va situa la 10.000 de euro.
Fondul locativ național cuprinde opt milioane de unități, din care, potrivit datelor CSA, doar cel mult 15% beneficiază de protecție printr-o poliță de asigurare facultativă.
Potrivit unei estimări MAI, valoarea primelor subscrise după introducerea legii privind asigurarea obligatorie a locuințelor va atinge 150 de milioane de euro.
În noiembrie 2008, Ministerul Administrației și Internelor a anunțat că obligativitatea asigurării locuinței va deveni efectivă la 1 iulie 2009.