Din fonduri proprii

Asfaltări și refaceri de trotuare în zona centrală a Sucevei

Restricțiile de circulație de pe strada Nicolae Bălcescu, impuse odată cu turnarea primului strat de asfalt, vor fi menținute parțial și în următoarele două săptămâni

Lucrările de modernizare a principalelor artere de circulație din municipiul Suceava sunt continuate în zona centrală cu lucrări de asfaltare și de refacere a trotuarelor cu pavele, din fondurile proprii ale primăriei. Dacă la trotuare se lucrează deja de câteva săptămâni, o bună parte fiind deja finalizate, de ieri au început și lucrările de turnare a covorului asfaltic pe strada Nicolae Bălcescu, de la sensul giratoriu din fața fostului Cinematograf Modern până la sensul giratoriu din laterala Casei de Cultură.
Lucrări de refacere a trotuarelor, iar în curând și de asfaltare, se vor face și pe strada Vasile Alecsandri, care trece prin fața Colegiului Național „Ștefan Cel Mare”, până sus, la Autogară.
Practic, prin aceste lucrări, finanțate integral de la bugetul local al Primăriei Suceava, se vine în continuarea lucrărilor făcute anul acesta din fonduri europene, dar și în anii anteriori, pe zonele intercalate între cele modernizate, după cum a explicat primarul Ion Lungu.
În aceeași idee s-a trecut și la modernizarea străzii Mărășești, care face legătura între bulevardul principal, modernizat în urmă cu câțiva ani, și bulevardul George Enescu, recent asfaltat.
Restricțiile de circulație de pe strada Nicolae Bălcescu, impuse odată cu turnarea primului strat de asfalt, vor fi menținute parțial și în următoarele două săptămâni, pe porțiuni:
„Din păcate, pe o distanță mică, sunt de ridicat la nivel peste 30 de capace de canal, încât traficul rutier de pe Nicolae Bălcescu va fi îngreunat în perioada următoare, chiar și după ce se toarnă stratul de binder, până la turnarea stratului de uzură”, a declarat viceprimarul Lucian Harșovschi, care a supravegheat desfășurarea lucrărilor.
Cum vremea se arată deocamdată favorabilă executării unor astfel de lucrări, este foarte posibil ca refacerea străzii Nicolae Bălcescu să se finalizeze cel târziu la începutul lunii octombrie, urmând ca în prima jumătate a lunii viitoare lucrările de modernizate să se concentreze pe porțiunea de legătură între sensul giratoriu de la Modern cu strada Petru Rareș, care trece prin fața Pieței Mari.

Asfaltări și refaceri de trotuare în zona centrală a Sucevei
Asfaltări și refaceri de trotuare în zona centrală a Sucevei
Asfaltări și refaceri de trotuare în zona centrală a Sucevei
Asfaltări și refaceri de trotuare în zona centrală a Sucevei
Asfaltări și refaceri de trotuare în zona centrală a Sucevei
Asfaltări și refaceri de trotuare în zona centrală a Sucevei
Asfaltări și refaceri de trotuare în zona centrală a Sucevei
Asfaltări și refaceri de trotuare în zona centrală a Sucevei
Asfaltări și refaceri de trotuare în zona centrală a Sucevei
Asfaltări și refaceri de trotuare în zona centrală a Sucevei
Asfaltări și refaceri de trotuare în zona centrală a Sucevei
Asfaltări și refaceri de trotuare în zona centrală a Sucevei
Restricțiile de circulație de pe strada Nicolae Bălcescu, impuse odată cu turnarea primului strat de asfalt, vor fi menținute parțial și în următoarele două săptămâni
Restricțiile de circulație de pe strada Nicolae Bălcescu, impuse odată cu turnarea primului strat de asfalt, vor fi menținute parțial și în următoarele două săptămâni

Recomandări

„LUCRĂRI DE RESTAURARE ȘI CONSOLIDARE A ANSAMBLULUI BISERICII MONUMENT ISTORIC „SFÂNTUL NICOLAE”, PAROHIA COLACU, JUDEȚUL SUCEAVA”

Investiții de peste 12,7 milioane de lei aprobate astăzi de Consiliul Județean Suceava pentru modernizarea drumurilor din Fântânele și strada Lipoveni

Primarul din Șcheia, Cristinel Burac, anunță investiții de peste 36 de milioane de lei în comună, cu alocări substanțiale pentru drumuri și utilități publice