Așa grăit-a Bănel!

Mai sunt câteva zile până la „dubla” istorică (sau măcar degrabă isterică!?) pe care România o va disputa în exil, pe meleaguri elvețiene. Adică la aer tare, de munte, oxigenat cât se cuvine, nu ca ăla sufocantu’ de pe plajele braziliene, unde merg toți fraierii din lume, vreo 32 la număr. Adică noi am ales, o dată în plus, corect: după un sezon absolut epuizant, în care bătălia internă în care au fost angrenați mai bine de jumătate din selecționați a fost una grea, pe viață și pe moarte, cu un imens consum nervos și fizic (nu atât pentru locul 1, adjudecat înainte de a începe campionatul, cât pentru cele 4 de la coadă, în care au fost implicate vreo… 17 din celelalte 17, din moment ce și locurile 4 și 5 sunt în faliment), jucătorii trebuie să beneficieze de un fel de vacanță, „de refacere”, „departe de mulțimea dezlănțuită”, cum era titlul unui roman celebru. România va juca, așadar, două amicale la interval de 72 de ore (mamă, ce efort!) în care liniștea de catedrală în care se vor desfășura le va permite domnilor selecționați să se refacă psihic, iar nouă să auzim, live, indicațiile selecționerului aflat încă într-o inexplicabilă libertate. Vă reamintesc că în aceeași perioadă ar fi trebuit să jucăm nu în munții Alpi, ci pe undeva prin America de Sud (nu, oricum nu în Brazilia!) cu două dintre echipele de pe-acolo calificate la Cupa Mondială. Din motive care îmi scapă, selecționerul premiat și reconfirmat pentru toate necalificările a spus „pas”, ca la poker, nu „pasă”, ca la fotbal. Astfel încât vom juca împotriva altora, pe nume Albania și Algeria. Adversari unul și unul, presupunând că au totuși echipe naționale. La așa adversari, se cereau convocați și „stranierii” noștri, evident în moț cu eternizatul la naționala lui Pițurcă, numitul Bănel, singurul care-i poate înțelege strategiile, și care ne-a comunicat alaltăieri, într-un interviu memorabil, că „Ne așteaptă două meciuri grele!”. Bravo, Bănele. Să trăiască mă-ta care te-a făcut!