MUTARE

ARR Suceava și-a inaugurat noul sediu

Agenția Suceava a Autorității Rutiere Române și-a inaugurat ieri noul sediu în prezența reprezentanților instituției de la nivel central și a oficialităților locale. Ceremonialul a avut și o componentă religioasă, cei prezenți asistând la o slujbă de sfințire oficiată de un preot. Noul sediu al ARR Suceava este situat pe strada Mitropoliei, numărul 5 bis, în clădirea „Eurombank”, deasupra ARDAF. ARR Suceava ocupă un spațiu în suprafață de 290 de metri pătrați, dublu față de cît a deținut în fostul sediu de pe strada Traian Vuia. Spațiul respectiv a fost în proprietatea firmei „GEOMOLD” Câmpulung Moldovenesc și a fost câștigat de ARR prin licitație. Agenția Autorității Rutiere a activat până-n prezent într-o locație de pe strada Traian Vuia, total improprie desfășurării activității. De menționat că la inaugurare au participat din partea ARR București Valeriu Răducă- director investiții- administrativ și Daniel Livezeanu- șef serviciu pe zona nord est.

Recomandări

În comuna Horodnic de Sus a fost inaugurat „Zidul Demnității”, un monument dedicat valorilor morale, credinței și identității naționale

Primăria Suceava refuză revocarea hotărârii de închidere a autogării Ceztrans și merge înainte cu sensurile unice

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava: Înscrieri deschise pentru o vacanță activă și educativă

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava. Sursa foto: https://talesandtech.ro/
Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava. Sursa foto: https://talesandtech.ro/

Un sucevean reclamă că a fost jignit și instigat la violență de personalul de la intrarea în sediul DSP Suceava