Echipa de handbal masculin CSU Suceava a devenit vicecampioană națională de juniori I în urma turneului final care s-a desfășurat la Turda, în intervalul 6-10 mai.
Formația antrenată de Vasile Boca și Ioan Tcaciuc, care era deținătoarea trofeului, s-a calificat în semifinale după 36-25 cu ACS Beldiman Arad, 33-31 cu HC Buzău și 36-38 cu Dinamo București. În penultimul act, sucevenii au dispus cu 38-24 de CSȘ Odorheiu Secuiesc, pentru ca în meciul decisiv pentru titlu să cedeze la limită, 37-38, în fața celor de TEC București, la capătul unui joc de luptă.
CSU Suceava a avut doi jucători aleși în echipa turneului, este vorba de centrul Ianis Chiruț și de interul dreapta Adrian Condrea, în vreme ce Andrei Marcu a ieșit golgeterul întrecerii.
Trebuie precizat că la această competiție universitarii n-au putut conta pe doi dintre cei mai buni handbaliști, este vorba de Rareș Ostafe, care a suferit o fractură la un deget și Daniel Popovici, care a fost operat la ligamente.
La turneul final de la Turda, CSU Suceava s-a bazat pe următorul lot de jucători: Adrian Mircea, Eric Bichir – Răzvan Doboșeru, Ianis Chiruț, Luca Cazac, Adrian Condrea, Alexandru Radu, Andrei Marcu, Nicolas Zapodianu, Alexandru Țivichi, Iulian Lupu, Mircea Cumpănașu, Ionuț Babiuc, Sebastian Mihoc, Vlad Râșca, Raul Iavni.
Staff tehnic: Vasile Boca (antrenor principal), Ioan Tcaciuc (antrenor secund), Eduard Duman (antrenor cu portarii), Dumitru Gramațchi (kinetoterapeut).






