Arestul la domiciliu, dispus în ultima săptămănă pentru 17 persoane

Măsura arestului la domiciliu a fost dispusă, în ultima săptămână, față de 17 persoane, între care președintele suspendat al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihail Vlasov, în timp ce alte 111 se află sub control judiciar, informează Mediafax.
În perioada 18 – 25 aprilie, la nivel național, au fost dispuse, față de 129 de persoane, măsuri preventive de supraveghere judiciară, ce presupun obligații în sarcina celor față de care sunt decise, se arată într-un comunicat remis, duminică, de Inspectoratul General al Poliției Române.
În cazul a 17 persoane a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, față de alte 111, cea a controlului judiciar, iar în alt caz, măsura controlului judiciar pe cauțiune.
Printre cei arestați la domiciliu în ultima săptămână se numără și Mihail Vlasov, în cazul căruia instanța supremă a decis, în 24 aprilie, această măsură preventivă, în locul arestării.
IGPR precizează că Poliția verifică, periodic, modul în care persoanele aflate sub măsuri preventive își respectă obligațiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanța competentă. Aproximativ 500 de polițiști își desfășoară, la nivel național, activitatea în cadrul structurilor de supraveghere judiciară.
Tot în ultima săptămână, la nivel național au fost înregistrate 12 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse inițial cu alte măsuri. Astfel, măsura controlului judiciar dispusă inițial a fost înlocuită, în 10 cazuri, cu măsura condamnării cu executare, într-un caz, cu măsura condamnării cu suspendare, iar un caz de arest la domiciliu a fost înlocuit cu măsura arestării preventive, pentru încalcarea obligațiilor pe care persoana în cauză le avea pe durata arestului la domiciliu, mai precizează IGPR.

Recomandări

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță

Speranțe năruite pentru primarul din Mitocu Dragomirnei. Tribunalul Suceava i-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Număr record de peste 2.000 de permise reținute de la șoferi vitezomani sau puși pe depășiri neregulamentare

Radu Reziuc, la un pas să scape de arestul la domiciliu și să-și reia atribuțiile de primar în Mitocu Dragomirnei