Urmărit internațional

Arestat în lipsă, în aprilie, de Judecătoria Suceava, extrădat din Anglia acum două zile

Fotografia lui Ionel Cotruț apărea și ieri pe site-ul Politiei Romane, la rubrica Persoane Urmarite

Un tânăr din comuna Șcheia pe numele căruia figura un mandat de arestare preventivă, emis în lipsă de Judecătoria Suceava în luna aprilie a acestui an, a fost extrădat în urmă cu două zile din Anglia.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Ionel Cotruț, în vârstă de 33 de ani, a fost încarcerat în arestul poliției județene în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 3.00, după ce a fost adus în cătușe din Anglia.
Cotruț era cercetat penal într-un dosar în care era acuzat de furt, luându-se față de el măsura controlului judiciar. Tânărul, însă, arată anchetatorii, a nesocotit interdicțiile procurorilor și a plecat din țară, reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cerând instanței înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestării preventive. Pe data de 19 aprilie a.c. s-a emis mandatul de arestare în lipsă, pe o perioadă de 30 de zile, pe numele lui Ionel Cotruț, acesta fiind dat în urmărire internațională. A fost depistat în Anglia pe data de 4 mai a.c., iar acum două zile a fost trimis înapoi în țară, cu cătușe la mâini, fiind preluat de la aeroport de o escortă a Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și încarcerat într-o celulă de la subsolul poliției județene.
Între timp, dosarul în care era cercetat pentru furt tânărul din Șcheia a fost trimis Judecătoriei Suceava, Ionel Cotruț fiind trimis în judecată pentru furt calificat.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava îl acuză pe inculpat că în luna februarie a acestui an a furat mai multe bunuri dintr-o hală a unei societăți din Moara, la care era angajat.

Recomandări

Speranțe năruite pentru primarul din Mitocu Dragomirnei. Tribunalul Suceava i-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar

Arestul modernizat al Poliției Suceava are sală cu geam opac între victime și autori și cameră pentru întâlniri private