Pe bandă

Aproape 800 de amenzi, în trei zile de controale ale poliției rutiere

O acțiune de control a Serviciului Rutier Suceava, desfășurată pe parcursul a trei zile, în intervalul 7-9 martie, a dus la aplicarea a aproape 800 de amenzi, multe dintre neregulile constatate fiind grave și ducând la întocmirea de dosare penale ori la ridicarea permiselor de conducere. Acțiunea de control a fost una cu efective sporite, cu sprijin de la polițiștii de siguranță publică atestați să desfășoare activități pe linie rutieră, inclusiv din cadrul secțiilor de poliție rurală. Acțiunea de control a avut trei direcții principale: șoferii care circulă cu viteză, cei care depășesc pe linie continuă și cei aflați sub influența alcoolului.
„S-au aplicat în total 784 de amenzi, în valoare de peste 160.000 de lei, din care cele mai multe, 459, pentru depășirea limitelor legale de viteză”, a declarat comisarul-șef Cristian Papuc, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
În cadrul acțiunii de control au fost constatate șapte infracțiuni și reținute 28 de permise de conducere și 13 certificate de înmatriculare.
Polițiștii au mai precizat că în cele trei zile de controale au fost verificați cu etilotestul 441 de conducători auto.

Recomandări

Număr record de peste 2.000 de permise reținute de la șoferi vitezomani sau puși pe depășiri neregulamentare

Cele mai multe accidente cu mașini lovite de tren, pe zona Rădăuți, în ciuda vitezei reduse și a trenurilor puține

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe