Aproape 60.000 de copii din străinătate, inclusiv români, beneficiază de alocații familiale belgiene

Aproximativ 57.000 de elevi din străinătate, inclusiv români, beneficiau de alocații familiale belgiene la 31 decembrie 2014, a anunțat luni Famifed, agenția federală pentru alocații familiale, relatează Le Soir în pagina electronică, informează Mediafax.Majoritatea acestor copii (33.981) au părinți francezi care lucrează peste frontieră. Alocațiile familiale sunt, în principiu, rezervate exclusiv copiilor care cresc pe teritoriul național. „Există totuși excepții în cazul reglemetărilor europene, acorduri bilaterale sau altor derogări”, precizează Famifed.La finalul anului trecut, 56.902 copii au beneficiat de alocații familiale în străinătate. După copiii lucrătorilor francezi din zona de frontieră, urmează cei olandezi (8.764).

Recomandări

Peste 320 de suceveni au încasat necuvenit din străinătate alocații pentru copii. O familie cu 8 copii a înșelat statul belgian cu peste 8.600 de euro

Peste 320 de suceveni au încasat necuvenit din străinătate alocații pentru copii. Foto national.ro

Aproape 7.500 de refugiați ucraineni, dintre care 5.400 de copii, au primit ajutor în Centrele „Blue Dot” din Vama Siret