Aproape 4,8 milioane de români, între care 1,4 milioane de copii, sunt afectați de sărăcie, iar 687.000 de persoane cu dizabilități nu au acces la servicii de specialitate, potrivit unui raport al Colegiului Național al Asistenților Sociali din România (CNASR), informează Mediafax.”Într-o țară în care 4,8 milioane de cetățeni sunt afectați de sărăcie, din care 1,4 milioane de copii, și unde peste 687.000 de persoane cu dizabilități nu au acces la servicii de specialitate, a venit momentul să facem ceva concret”, a spus Doru Buzducea, președintele CNASR, miercuri, la dezbaterea publică „Asistența socială în România. Probleme și oportunități”, organizată de colegiu cu sprijinul Institutului pentru Politici Sociale și Administrative și în parteneriat cu Asociația Școlilor de Asistență Socială din România, la sediul Institutului Cultural Român.





