Control în trafic

Aproape 150 de amenzi, pentru viteză sau lipsa centurii de siguranță



O acțiune de control în trafic organizată joi de Serviciul de Poliție Rutieră Suceava pentru combaterea excesului de viteză și determinarea portului centurii de siguranță s-a soldat cu aplicarea a aproape 150 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru una dintre cele două abateri vizate.
Radarele dispuse pe mai multe sectoare de drum au surprins 44 de șoferi care au depășit limita legală de viteză, în timp ce pentru lipsa centurii de siguranță au fost amendați 83 de șoferi sau pasageri din mașini.
Cu ocazia acțiunii, agenții au depistat un șofer băut, Petrică C., în vârstă de 37 de ani, din orașul Liteni, care se deplasa la volanul unui autoturism Ford Focus având o concentrație de 0,25 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Cum concentrația este sub limita penalului, conducătorul auto a scăpat doar cu o amendă și cu permisul de conducere suspendat.
În ceea ce privește recordul de viteză, a fost depistat Eugen M., în vârstă de 21 de ani, din municipiul Suceava, care conducea un Fiat pe DN 2E, pe raza comunei Arbore, cu viteza de 116 kilometri la oră, condiții în care a fost amendat și i s-a reținut permisul de conducere pentru 90 de zile.



Recomandări

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă
Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă