Antonescu: Geoană nu intră în turul doi la prezidențiale, iar PNL nu va sprijini nici PSD nici PDL



Președintele PNL, Crin Antonescu, este de părere că Mircea Geoană nu va intra în turul doi al prezidențialelor, liderul liberal precizând, în același context, că partidul pe care îl conduce nu va oferi sprijin nici candidatului PSD și nici celui susținut de PDL, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Prezent joi la Buzău, Crin Antonescu a declarat că PNL nu își va oferi sprijinul nici unuia dintre partidele aflate în prezent la putere în turul doi al alegerilor pentru președinție
„Nici PSD nu ne-au informat că ne susțin pe noi în turul 2, și, oricum nu-i susținem pentru că nu se califică în turul doi. Nu există nici un fel de înțelegere în acest sens, nici cu PSD, nici cu PD, nici inițiată, nici în curs, nici finalizată. Este o luptă pe care noi o dăm cu convingerea că șansa României este de a ieși din acest sistem odată cu alegerile prezidențiale”, a spus Antonescu.
Liderul PNL a adăugat că țara are nevoie de o schimbare și în nici un caz gândurile liberalilor nu se îndreaptă către o înțelegere cu PSD ori PDL.
„Ce pot face domnul Băsescu și Geoană pentru România vedem în cazul lui Băsescu de cinci ani încoace, în cazul lui Geoană de șase luni. Vedem și ce fac împreună și e clar că țara are nevoie de altceva. În ceea ce privește PRM-PNG, îi tratez cu considerație ca pe orice candidat la președinție însă nu cred că vor juca un rol important în politica anilor viitori”, a spus Antonescu.