ANM: 2009 va fi un an aproape optim din punct de vedere meteorologic



Anul 2009 va fi unul „aproape optim din punct de vedere meteorologic”, cu precipitații foarte aproape de valorile medii multianulale, existând însă posibilitatea ca, în vară, în unele zone să apară seceta. Directorul Agenției Naționale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a prezentat, luni, cu ocazia Zilei mondiale a meteorologiei o prognoză meteo „orientativă” pentru o perioadă de șase luni.
Din punct de vedere al precipitațiilor, Sandu a exclus posibilitatea unor inundații cu urmări semnificative. Potrivit acestuia, cantitățile de precipitații care vor cădea se vor situa aproape de valorile medii multianuale, în unele cazuri fiind chiar mai mici decât acestea, fapt care ar putea genera seceta.
În aprilie, meteorologii au prognozat o cantitate medie de precipitații de 40-60 de litri pe metru pătrat „în limite normale”.
„Asta nu înseamnă că acolo, unde avem peste limită nu pot fi inundații pe râurile mici, acestea nu pot fi prognozate cu atât de mult în avans”, a spus Sandu.
Nici lunile mai și iunie nu vor aduce precipitații în cantități „ieșite din comun”, a arătat Sandu, contrazicând unele informații de presă conform cărora, din cauza temperaturilor foarte scăzute așteptate în mai, culturile de pomi ar putea fi distruse. „Nici vorbă”, a spus directorul ANM.
În ceea ce privește lunile iulie și august, directorul ANM a arătat că acestea vor fi perioade cu precipitații în cantități mici, manifestându-și speranța ca din acest punct de vedere, prognoza să nu se îndeplinească.
„Sper să nu se realizeze prognoza aceasta. În iulie și august, temperaturile sunt ușor sub normă și pe anumite suprafețe, simularea noastră arată că va fi secetă”, a spus Sandu. Acesta a atras atenția reprezentanților Ministerului Agriculturii asupra importanței prognozei agrometeorologice, spunând că aceasta trebuie să ajungă săptămânal la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF).
„Am primit un telefon zilele trecute de la ANIFși mi s-a cerut o hartă. Nu așa se face. După părearea mea, hărțile agrometeorologice ar trebui să ajungă săptămânal la ANIF, pentru ca cei de acolo să știe ce au de făcut”, a susținut Sandu.
El a ținut din nou să arate că prognoza pentru șase luni este una care nu se vrea exactă, afirmând că nici cele mai mari institute de meteorologie din lume nu pot da prognoze în detaliu pentru mai mult de zece zile.
În încheierea prezentării sale, acesta a afirmat că anul 2009 se așteaptă să fie unul „extrem de bun” pentru culturile de grâu, însă nu la fel de bun pentru cele de porumb.