Intervenție pompieri

Anexă aflată între două case, în flăcări după ce a fost lovită de trăsnet

Anexă aflată între două case, în flăcări după ce a fost lovită de trăsnet
Anexă aflată între două case, în flăcări după ce a fost lovită de trăsnet

Un trăsnet a lovit o gospodărie din satul Hurjuieni, comuna Gălănești, în timpul unei ploi torențiale de marți dimineață, focul izbucnind la acoperișul unei anexe. Alarma de incendiu s-a dat în jurul orei 9.20. După cum se vede și în fotografie, anexa care a luat foc este corp comun cu două corpuri de locuințe, astfel că a existat riscul unei extinderi a incendiului și al unui adevărat dezastru.
Din fericire, pompierii și ploaia au stopat incendiul înainte de a se extinde și mai mult. A ars anexa, pe aproximativ 80 de mp, cu bunurile din interior, fără a fi afectată casa de locuit.
Liviu Mironescu, primarul comunei Gălănești, a salutat intervenția promptă a pompierilor și a îndemnat localnicii să își asigure locuințele fără amânare:
”Intervenția promptă a pompierilor civili din comuna noastră, ajutați de către pompierii voluntari din comunele Frătăuții Vechi și Bilca, precum și a pompierilor militari de la ISU Rădăuți, cărora le mulțumim pe această cale, a limitat pagubele materiale.
Vă rog pe această cale să vă asigurați locuințele, întrucât se observă o creștere a numărului de incendii în acest an. Din fericire, în toate cazurile gospodăriile afectate erau asigurate”.
La nivel local, la Gălănești, primarul i-a invitat pe săteni să sune în caz de urgență prima dată la serviciul de pompieri voluntari ori pe numerele de telefon ale primarului sau viceprimarului, înainte de a suna la 112.
”Serviciul local de pompieri poate interveni într-un timp foarte scurt, iar prima intervenție poate face diferența în limitarea pagubelor!” este mesajul primarului Liviu Mironescu.

Recomandări

Din cele aproape 50 de case distruse complet de inundații la Broșteni, 10 au fost finalizate și familiile sunt deja mutate