Verificări

Analizele medicale gratuite, suspectate de fraudă



Programul de analize medicale gratuite care s-au efectuat pe baza taloanelor elaborate de Ministerul Sănătății va fi verificat de un audit al Băncii Mondiale. Ministerul Sănătății a cerut acest audit din cauza suspiciunilor de fraudă în privința unor analize care nu s-au efectuat niciodată, dar care au fost decontate. Secretarul de stat Cristian Irimie a anunțat acest lucru sâmbătă, la Suceava, în cadrul unei conferințe de presă. „Domnul ministru a solicitat un audit al Băncii Mondiale, care să fie independent, să nu fie în legătură cu politica pentru a nu se interpreta”, a spus Irimie. Medicul sucevean a arătat că suspiciunile au pornit de la faptul că la unele laboratoare numărul de analize decontate este mult mai mare decât cantitatea de produse necesare efectuării acestor teste, aflată în inventar. De exemplu, un laborator primește de la minister bani pentru 100.000 de analize, dar substanțele de care dispune (kit-uri) îi ajung doar pentru 50.000 de analize.



Recomandări

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale
O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale

Aproape 700 de pacienți au solicitat până acum consultații pentru bolile genetice, la cabinetul de Genetică Medicală din Spitalul Clinic Suceava

Evaluarea „chiriașilor” din arest și analizele pentru alcoolemie pun presiune suplimentară pe puținii medici de la Urgențele spitalului din Suceava