Ambasada Statelor Unite ale Americii la București spune că instituțiile judiciare și cele ale statului de drept trebuie să își poată desfășura activitatea complet independent, arătând că atât principiul unui proces echitabil, cât și legislația românească trebuie respectate întru totul, scrie Mediafax.”Ambasada SUA recunoaște rolul important pe care îl indeplinesc instituțiile independente ale statului de drept într-o democratie sănătoasă. Respectarea și protejarea acestei independențe este responsabilitatea tuturor actorilor și instituțiilor statului. Așa cum am precizat în trecut, instituțiile judiciare și cele ale statului de drept trebuie să își poată desfășura activitatea complet independent. Atât principiul unui proces echitabil, cât și legislația românească trebuie respectate întru totul”, arată Ambasada SUA, duminică, într-un comunicat transmis MEDIAFAX.