Alegerile din Rădăuți, Slatina și Pătrăuți vor fi supervizate de jandarmi



Alegerile din Rădăuți, Slatina și Pătrăuți vor fi supervizate de jandarmi
Alegerile din Rădăuți, Slatina și Pătrăuți vor fi supervizate de jandarmi

Alegerile pentru funcția de primar din localitățile Rădăuți, Slatina și Pătrăuți, vor fi supervizate de efective sporite de jandarmi și polițiști.
Prefectul de Suceava, Alexandru Băișanu, a declarat că a dispus luarea de măsuri suplimentare pentru asigurarea ordinii în ziua votului, în condițiile în care cele trei localități sunt considerate cu grad de risc ridicat.
Băișanu a precizat că a stabilit, împreună cu șeful Jandarmeriei Suceava, colonelul Eugen Șalar, ca în comuna Slatina alegerile să fie supravegheate doar de jandarmi, aceeași măsură urmând a se lua și pentru municipiul Rădăuți și pentru Pătrăuți.
Mai mult, prefectul a arătat că în comuna Slatina, unde în primul tur de scrutin au avut loc busculade la fiecare secție de votare, vor fi amplasate garduri de protecție. În acest fel, spune Alexandru Băișanu, în fața fiecărei secții de votare va exista câte un culoar special, prin care se va face accesul în secțiile de votare și care va fi supravegheat de jandarmi.