Schi și concerte

Al doilea weekend de Serbările Zăpezii, la Vatra Dornei

Prezență numeroasă pe pârtie, la primul weekend de serbări ale zăpezii
Prezență numeroasă pe pârtie, la primul weekend de serbări ale zăpezii

Serbările Zăpezii de la Vatra Dornei, ediția 2012, continuă și în weekendul următor, vremea excelentă pentru schiat urmând a fi completată cu o serie de concursuri și concerte care vor avea drept cap de afiș formația Taxi.
Serbările încep de mâine, când pe scena de la baza pârtiei Parc vor urca Elle, Datina și DJ-ul Michael Star. Sâmbătă vor evolua din nou Elle și Datina, alături de Anya și de formația Taxi. Între prestațiile muzicale ale artiștilor se vor organiza și concursuri, în care va fi angrenat publicul spectator.
Ziua a treia, duminică, este destinată muzicii populate, pe scenă urmând să evolueze Ansamblul Stroiești, Pamfil Roată, Ansamblul „Plaiul Dornelor”, Marius Zgâianu și Ansamblul „Florile Bucovinei”.
La fel ca și weekendul trecut, punctul forte al serbărilor va fi însă zăpada, din belșug pe toate cele trei pârtii din municipiul stațiune. Cei care vor alege să petreacă sfârșitul săptămânii la Vatra Dornei pot schia, aici existând condiții de practicare a acestui sport atât pentru începători cât și pentru avansați, se vor putea da cu sania, vor putea patina, de asemenea pentru copii fiind amenajate și mai multe parcuri de distracții.
Ordinea va fi asigurată în principal de jandarmii montani din Vatra Dornei, cei care au fost prezenți masiv la finele săptămânii trecute, atât pe pârtii cât și în apropierea acestora.
Săptămâna trecută, în primul weekend al serbărilor, prezența turiștilor a fost una mulțumitoare, multe dintre hotelurile din localitate fiind ocupate la capacitate maximă.

Recomandări

Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită la Vatra Dornei printr-un eveniment dedicat tradiției și portului popular

Omagiu emoționant la Școala Gimnazială Nr. 4 din Vatra Dornei, la pensionarea profesoarei Ancuța Voivod după 46 de ani dedicați educației

Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod
Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod