Leziune gravă

Adolescent străpuns de o bară din fier, după un accident cu bicicleta

Un adolescent în vârstă de 17 ani a ajuns la spital cu o gravă leziune la picior, membrul stâng fiindu-i străpuns de o bară din fier, după un accident produs în timp ce acesta se deplasa pe bicicletă. Poliția a fost sesizată despre caz marți, în jurul orei 12.45, când Florin M., din Dolhești, a anunțat că fiul său s-a rănit grav după un accident produs pe o uliță din localitate.
Minorul, în vârstă de 17 ani, a fost transportat de urgență la Spitalul Municipal Fălticeni, iar polițiștii au demarat o anchetă la fața locului. S-a stabilit că băiatul, în timp ce se afla pe bicicletă, a agățat o bară din fier beton ce se afla în drum, moment în care a căzut, iar bara i-a străpuns partea inferioară a piciorului stâng.
Din cercetări s-a mai stabilit că bara îi aparținea unui localnic care, împreună cu mai multe persoane, îndreptau și tăiau fierul beton pentru a construi un gard.
La spital, minorul de 17 ani a fost supus unei intervenții chirurgicale, la o primă evaluare medicii estimând că victima are nevoie de 25-30 de zile de îngrijiri medicale.
Poliția continuă ancheta, fără a stabili încă dacă se impune întocmirea unui dosar penal față de localnicul care lucra la construirea gardului.

Recomandări

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice