Municipiul Suceava

Adolescent de 15 ani, accidentat pe trecerea de pietoni de o autoutilitară cu remorcă

Un adolescent în vârstă de 15 ani a fost accidentat de o autoutilitară cu remorcă pe o trecere de pietoni din municipiul Suceava. Accidentul s-a petrecut vinerea trecută, în jurul orei 14.50, pe Calea Obcinilor din municipiul Suceava, pe trecerea de pietoni de lângă stația de transport în comun.
Din ancheta demarată de polițiștii rutieri rezultă că vinovat de producerea accidentului se face un anume Ionuț Dircu, în vârstă de 26 de ani, din comuna Tarcău, județul Neamț, care conducea ansamblul format din autoutilitară și semiremorcă și care, ajuns la locul marcat, nu a acordat prioritate minorului Gabriel M., în vârstă de 15 ani, din municipiul Suceava. Minorul a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticat preliminar cu contuzii la piciorul drept.
Atât șoferul, cât și pietonul au fost verificați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
Cercetările sunt continuate de Biroul Rutier Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ vătămare corporală din culpă”.

Recomandări

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

Un pervers închiria apartamente în Suceava unde filma partide de sex cu o fată de 15 ani, dar și discuții pe videochat cu minori