Sesizare în legătură cu Regulamentul Camerei 8 iul. • Național Sesizare în legătură cu Regulamentul Camerei PDL a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu prevederea din Regulamentul Camerei Deputaților privind punerea sub urmărire penală a miniștrilor-parlamentari cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul deputaților, a anunțat, ieri, președintele… 8 iul. • Național Sesizare în legătură cu Regulamentul Camerei
Fraudarea bacului la un grup școlar din Sighetu-Marmației, anchetată de DNA 8 iul. • Național Fraudarea bacului la un grup școlar din Sighetu-Marmației, anchetată de DNA Procurorii din cadrul Serviciul Teritorial Anticorupție Cluj au inițiat o anchetă privind eventuale fapte de corupție care ar putea avea ca efect fraudarea examenului de bacalaureat la o unitate de… 8 iul. • Național Fraudarea bacului la un grup școlar din Sighetu-Marmației, anchetată de DNA
Trei sferturi dintre profesori susțin revenirea la examenul de admitere la liceu Doar pentru 14 % dintre profesori tezele unice și admiterea computerizată sunt soluții viabile. Foto: MEDIAFAX 8 iul. • Național Trei sferturi dintre profesori susțin revenirea la examenul de admitere la liceu 8 iul. • Național Trei sferturi dintre profesori susțin revenirea la examenul de admitere la liceu
„Misiune imposibilă” pentru viceprimarul Harșovschi Ion Lungu îl bagă în pâine pe viceprimarul Lucian Harșovschi 8 iul. • Actualitate „Misiune imposibilă” pentru viceprimarul Harșovschi 8 iul. • Actualitate „Misiune imposibilă” pentru viceprimarul Harșovschi
Cursuri gratuite pentru ONG-uri și presă 8 iul. • Actualitate Cursuri gratuite pentru ONG-uri și presă Centrul de Asistență pentru Organizații Neguvernamentale – CENTRAS – organizează, în perioada 10-11 iulie, sesiuni de curs pentru ONG-uri și jurnaliști, pe tema „Achizițiilor Publice”. Cursurile se vor desfășura la sediul Muzeului de Științe ale… 8 iul. • Actualitate Cursuri gratuite pentru ONG-uri și presă
Sindicaliștii pichetează miercuri sediul Guvernului și amenință cu mitinguri de săptămâna viitoare 8 iul. • Național Sindicaliștii pichetează miercuri sediul Guvernului și amenință cu mitinguri de săptămâna viitoare Sindicaliștii încep de miercuri să picheteze sediul Guvernului și de săptămâna viitoare vor organiza, zilnic, mitinguri pe traseul Piața Revoluției, Piața Victoriei, Arcul de Triumf,… 8 iul. • Național Sindicaliștii pichetează miercuri sediul Guvernului și amenință cu mitinguri de săptămâna viitoare
„Colocviile Putnei” 8 iul. • Cultură „Colocviile Putnei” Sub egida Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Mănăstirea Putna, împreună cu Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” care funcționează la această sfântă mănăstire, organizează, în intervalul 9 – 13 iulie a.c., cea de-a VI-a ediție a „Colocviilor Putnei”, manifestare… 8 iul. • Cultură „Colocviile Putnei”
Trei accidente în câteva ore, provocate de motoscuteriști 8 iul. • Actualitate Trei accidente în câteva ore, provocate de motoscuteriști Duminică, în interval de câteva ore, pe raza județului Suceava s-au înregistrat trei accidente rutiere provocate de motoscuteriști. Primul accident s-a produs în jurul orei 12.20, pe un drum comunal din Dolhești. Gheorghe P., în… 8 iul. • Actualitate Trei accidente în câteva ore, provocate de motoscuteriști
România a obținut prima victorie la Campionatele Europene de polo, scor 14-10 cu Rusia 8 iul. • Național România a obținut prima victorie la Campionatele Europene de polo, scor 14-10 cu Rusia Reprezentativa de polo a României a obținut, marți, la Malaga, prima victorie din cadrul Campionatelor Europene, după ce a dispus, într-un meci contând pentru ultima etapă a grupei B, de… 8 iul. • Național România a obținut prima victorie la Campionatele Europene de polo, scor 14-10 cu Rusia
Deliberativul județean și-a desemnat reprezentanții în ATOP 8 iul. • Actualitate Deliberativul județean și-a desemnat reprezentanții în ATOP Deliberativul județean și-a desemnat în ședința de ieri cei șase reprezentanți în Autoritatea Teritorială de Ordine Public (ATOP), organism cu rol consultativ, care desfășoară activități în interesul comunității. Democrat liberalii i-a trimis în ATOP pe… 8 iul. • Actualitate Deliberativul județean și-a desemnat reprezentanții în ATOP
Firma care implementează proiectul „Utilități și mediu” își va înceta activitatea 8 iul. • Actualitate Firma care implementează proiectul „Utilități și mediu” își va înceta activitatea Societatea comercială Bucovina Ecotermgaz, prin intermediul căreia se implementează proiectul „Utilități și mediu la standarde europene”, care prevede introducerea gazului metan în 62 de localități,… 8 iul. • Actualitate Firma care implementează proiectul „Utilități și mediu” își va înceta activitatea
Cartel Alfa: Incompetența guvernanților a dus la ratarea țintei de inflație 8 iul. • Național Cartel Alfa: Incompetența guvernanților a dus la ratarea țintei de inflație Incompetența guvernanților și incapacitatea acestora de a înțelege și aplica mecanismele economice a dus la ratarea țintei de inflație, susține CNS Cartel Alfa, după ce ministrul Economiei a respins, luni,… 8 iul. • Național Cartel Alfa: Incompetența guvernanților a dus la ratarea țintei de inflație
Gradul de îndatorare, stabilit la venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc 8 iul. • Național Gradul de îndatorare, stabilit la venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc Băncile vor calcula gradul de îndatorare la creditele acordate populației pe baza unor venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc, în anul anterior, și nu doar în… 8 iul. • Național Gradul de îndatorare, stabilit la venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc
Gradul de îndatorare, stabilit la venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc 8 iul. • Național Gradul de îndatorare, stabilit la venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc Băncile vor calcula gradul de îndatorare la creditele acordate populației pe baza unor venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc, în anul anterior, și nu doar în… 8 iul. • Național Gradul de îndatorare, stabilit la venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc
Centru social pentru tinerii care au părăsit sistemul de protecție a copilului 8 iul. • Actualitate Centru social pentru tinerii care au părăsit sistemul de protecție a copilului La Gura Humorului va fi deschis un centru pentru tinerii care au părăsit sistemul de protecție a copilului și care încă nu și-au găsit un loc de muncă, o locuință.… 8 iul. • Actualitate Centru social pentru tinerii care au părăsit sistemul de protecție a copilului
Fetiță de șase ani, electrocutată mortal 8 iul. • Actualitate Fetiță de șase ani, electrocutată mortal O fetiță în vârstă de șase ani a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce s-a electrocutat în timp ce se juca cu frățiorii ei. Din cercetările poliției, nenorocirea s-a petrecut în jurul… 8 iul. • Actualitate Fetiță de șase ani, electrocutată mortal
Ex-senatorul Radu Pricop a învins al doilea cancer Radu Pricop: „Contează ca lumea din jur să te trateze firesc, nu ca pe un om bolnav” 8 iul. • Actualitate Ex-senatorul Radu Pricop a învins al doilea cancer 8 iul. • Actualitate Ex-senatorul Radu Pricop a învins al doilea cancer
Primăria Suceava preia iluminatul public de la E.On Moldova 8 iul. • Actualitate Primăria Suceava preia iluminatul public de la E.On Moldova Sistemul de iluminat public din municipiul Suceava va trece în administrarea Primăriei, printr-un protocol ce urmează să fie întocmit astăzi la Iași. Primarul Ion Lungu se va întâlni cu directorul… 8 iul. • Actualitate Primăria Suceava preia iluminatul public de la E.On Moldova
Procesul subprefectului Onofrei se judecă la toamnă 8 iul. • Actualitate Procesul subprefectului Onofrei se judecă la toamnă Procesul dintre subprefectul Orest Onofrei și Ministerul Internelor și Reformei în Administrație se va judeca pe fond abia la toamnă. Dosarul în care fostul prefect de Suceava a contestat înlocuirea din funcție trebuia să se… 8 iul. • Actualitate Procesul subprefectului Onofrei se judecă la toamnă
Poartă bucovineană la intrarea în biroul lui Gheorghe Flutur Schimbare: Poartă bucovineană la intrarea în biroul lui Gheorghe Flutur 8 iul. • Actualitate Poartă bucovineană la intrarea în biroul lui Gheorghe Flutur 8 iul. • Actualitate Poartă bucovineană la intrarea în biroul lui Gheorghe Flutur
Finanțele au respins în mai propunerea Transporturilor privind conversia în acțiuni a datoriilor CFR 8 iul. • Național Finanțele au respins în mai propunerea Transporturilor privind conversia în acțiuni a datoriilor CFR Ministerul Economiei și Finanțelor (MEF) a respins, în luna mai, propunerile Ministerului Transporturilor privind stingerea datoriilor Companiei Naționale de Căi Ferate – CFR SA către… 8 iul. • Național Finanțele au respins în mai propunerea Transporturilor privind conversia în acțiuni a datoriilor CFR
Păcuraru: Rigoarea din unele comisii de bacalaureat a dus la promovabilitate mică în câteva județe 8 iul. • Național Păcuraru: Rigoarea din unele comisii de bacalaureat a dus la promovabilitate mică în câteva județe Promovabilitatea redusă la bacalureat, în unele județe, a fost cauzată de rigoarea din comisiile care nu au permis „nicio modalitate de informare elevilor”, a declarat,… 8 iul. • Național Păcuraru: Rigoarea din unele comisii de bacalaureat a dus la promovabilitate mică în câteva județe
Ministerul Muncii a deschis încă 18 linii de finanțare de proiecte prin Fondul Social European 8 iul. • Național Ministerul Muncii a deschis încă 18 linii de finanțare de proiecte prin Fondul Social European Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse (MMFES) a lansat, marți, încă 18 linii de finanțare pentru proiecte strategice, în valoare totală de 472 de… 8 iul. • Național Ministerul Muncii a deschis încă 18 linii de finanțare de proiecte prin Fondul Social European
Rompetrol va investi 80 milioane dolari pentru protecția mediului la Petromidia, până în 2012 8 iul. • Național Rompetrol va investi 80 milioane dolari pentru protecția mediului la Petromidia, până în 2012 Rompetrol va investi circa 80 milioane de dolari, până în 2012, pentru creșterea gradului de protecție a mediului pe platforma rafinăriei Petromidia, după ce în ultimii șase ani grupul petrolier… 8 iul. • Național Rompetrol va investi 80 milioane dolari pentru protecția mediului la Petromidia, până în 2012
Stoica: Drăgulescu și-a câștigat locul în echipa pentru Beijing 8 iul. • Național Stoica: Drăgulescu și-a câștigat locul în echipa pentru Beijing Președintele Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica, a declarat, marți, că după părerea sa, sportivul Marian Drăgulescu și-a câștigat, în urma prestațiilor de la Campionatele Naționale, dreptul de a face… 8 iul. • Național Stoica: Drăgulescu și-a câștigat locul în echipa pentru Beijing
Pagube de 80.000 de euro, în urma unui incendiu provocat intenționat Anchetă poliție: Pagube de 80.000 de euro, în urma unui incendiu provocat intenționat 8 iul. • Actualitate Pagube de 80.000 de euro, în urma unui incendiu provocat intenționat 8 iul. • Actualitate Pagube de 80.000 de euro, în urma unui incendiu provocat intenționat
CFR Călători ar putea majora tarifele cu 7%, la 1 august 8 iul. • Național CFR Călători ar putea majora tarifele cu 7%, la 1 august CFR Călători a solicitat Ministerului Economiei și Finanțelor și Ministerului Transporturilor să aprobe o creștere a tarifelor pentru călătoria cu trenul de 7%, la 1 august. „În cazul în care nu se va aproba creșterea… 8 iul. • Național CFR Călători ar putea majora tarifele cu 7%, la 1 august
Becali: Nu pot să am un conflict cu Mircea Sandu, pe care îl patronez 8 iul. • Național Becali: Nu pot să am un conflict cu Mircea Sandu, pe care îl patronez Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marți, că nu poate avea un conflict cu președintele FRF, Mircea Sandu, pe care l-a acuzat că a vrut să facă rău clubului… 8 iul. • Național Becali: Nu pot să am un conflict cu Mircea Sandu, pe care îl patronez
Ciucă: Programul de guvernare PSD-PC va avea ca prioritate zero rezolvarea problemei pensionarilor 8 iul. • Național Ciucă: Programul de guvernare PSD-PC va avea ca prioritate zero rezolvarea problemei pensionarilor Purtătorul de cuvânt al PC, Bogdan Ciucă, a declarat că programul de guvernare a Alianței PSD-PC, al cărui proiect a fost discutat marți de liderii… 8 iul. • Național Ciucă: Programul de guvernare PSD-PC va avea ca prioritate zero rezolvarea problemei pensionarilor
Rompetrol a scumpit benzina și motorina cu 0,06 lei, respectiv 0,04 lei pe litru 8 iul. • Național Rompetrol a scumpit benzina și motorina cu 0,06 lei, respectiv 0,04 lei pe litru Compania petrolieră Rompetrol, controlată de grupul KazMunaiGaz din Kazahstan, a majorat, vineri, prețul benzinelor cu șase bani pe litru, iar prețul motorinelor cu patru bani pe litru. În urma majorării,… 8 iul. • Național Rompetrol a scumpit benzina și motorina cu 0,06 lei, respectiv 0,04 lei pe litru
Ministerul Transporturilor a solicitat 600 de milioane de euro la viitoarea rectificare bugetară 8 iul. • Național Ministerul Transporturilor a solicitat 600 de milioane de euro la viitoarea rectificare bugetară Ministerul Transporturilor a solicitat o sumă de 600 milioane euro la viitoarea rectificare bugetară, pentru mai multe proiecte din domeniul rutier și feroviar, a declarat,… 8 iul. • Național Ministerul Transporturilor a solicitat 600 de milioane de euro la viitoarea rectificare bugetară
Șofer de TIR, mort după ce s-a răsturnat pe DN 17 Accident: Șofer de TIR, mort după ce s-a răsturnat pe DN 17 8 iul. • Actualitate Șofer de TIR, mort după ce s-a răsturnat pe DN 17 8 iul. • Actualitate Șofer de TIR, mort după ce s-a răsturnat pe DN 17
Gigi Becali vrea ca Steaua să evolueze în teren cu patru fundași și șase atacanți 8 iul. • Național Gigi Becali vrea ca Steaua să evolueze în teren cu patru fundași și șase atacanți Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marți, că își dorește ca Steaua să aibă în teren, pe lângă portar, patru fundași și șase atacanți, pentru a ajunge mai des… 8 iul. • Național Gigi Becali vrea ca Steaua să evolueze în teren cu patru fundași și șase atacanți
Gigi Becali: Goian o să plece la Dinamo Kiev, Rada e aproape rezolvat la Murcia 8 iul. • Național Gigi Becali: Goian o să plece la Dinamo Kiev, Rada e aproape rezolvat la Murcia Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat că transferul fundașului Dorin Goian la echipa Dinamo Kiev este aproape rezolvat, la fel ca și cel al lui Ionuț Rada la Murcia,… 8 iul. • Național Gigi Becali: Goian o să plece la Dinamo Kiev, Rada e aproape rezolvat la Murcia
Crescătorii de bovine mai pot depune cereri de subvenții până la 15 iulie 8 iul. • Național Crescătorii de bovine mai pot depune cereri de subvenții până la 15 iulie Crescătorii de bovine mai pot depune cereri pentru obținerea subvenției pe exploatație până la 15 iulie, iar până în prezent numărul solicitărilor este mai redus decât anul trecut. Până la… 8 iul. • Național Crescătorii de bovine mai pot depune cereri de subvenții până la 15 iulie
Flutur înființează funcția de administrator public Reorganizare: Flutur înființează funcția de administrator public 8 iul. • Actualitate Flutur înființează funcția de administrator public 8 iul. • Actualitate Flutur înființează funcția de administrator public
Președintele CJ și-a sărbătorit ziua de naștere alături de salariați Aniversare: Președintele CJ și-a sărbătorit ziua de naștere alături de salariați 8 iul. • Actualitate Președintele CJ și-a sărbătorit ziua de naștere alături de salariați 8 iul. • Actualitate Președintele CJ și-a sărbătorit ziua de naștere alături de salariați
Superalimente pentru menopauză Bazele dietei alimentare la menopauză: abundența de fructe și legume colorate. Foto: ALAMY 8 iul. • Sănătate Superalimente pentru menopauză 8 iul. • Sănătate Superalimente pentru menopauză
Șomerii români din străinătate pot primi indemnizația în România dacă vin să caute un loc de muncă 8 iul. • Național Șomerii români din străinătate pot primi indemnizația în România dacă vin să caute un loc de muncă Românii care au rămas fără loc de muncă într-o țară membră UE pot primi în România, timp de trei luni, indemnizația de șomaj acordată în… 8 iul. • Național Șomerii români din străinătate pot primi indemnizația în România dacă vin să caute un loc de muncă
Inflația se menține ridicată în iunie și iulie și va intra pe o pantă descendentă din august 8 iul. • Național Inflația se menține ridicată în iunie și iulie și va intra pe o pantă descendentă din august Inflația se va menține la un nivel înalt în iunie și iulie, lună în care va atinge vârful acestui an, ca urmare a majorării prețurilor… 8 iul. • Național Inflația se menține ridicată în iunie și iulie și va intra pe o pantă descendentă din august
Televiziunea, cel mai de încredere mediu de informare în rândul românilor de la oraș 8 iul. • Național Televiziunea, cel mai de încredere mediu de informare în rândul românilor de la oraș Televiziunea este cel mai de încredere mediu de informare pentru consumatorii de media de la oraș, urmată de radio, internet și presă scrisă, potrivit datelor furnizate de raportul „Evaluarea nivelului… 8 iul. • Național Televiziunea, cel mai de încredere mediu de informare în rândul românilor de la oraș
Consiliul Concurenței avizează Codul de Bune Practici semnat de retaileri și furnizori 8 iul. • Național Consiliul Concurenței avizează Codul de Bune Practici semnat de retaileri și furnizori Reprezentanții Consiliului Concurenței apreciază că, în condițiile actuale de piață, Codul de Bune Practici semnat de retaileri și furnizorii de alimente nu contravine legislației din domeniul concurenței, dar avertizează că… 8 iul. • Național Consiliul Concurenței avizează Codul de Bune Practici semnat de retaileri și furnizori
Ioan Rus și Vasile Dâncu au demisionat din toate funcțiile deținute în PSD 8 iul. • Național Ioan Rus și Vasile Dâncu au demisionat din toate funcțiile deținute în PSD Vicepreședinții PSD Ioan Rus și Vasile Dâncu au demisionat, marți, din toate funcțiile deținute în cadrul PSD, mai puțin din partid. Ioan Rus a demisionat din funcția de vicepreședinte la… 8 iul. • Național Ioan Rus și Vasile Dâncu au demisionat din toate funcțiile deținute în PSD
Năstase spune că dosarul campaniei din 2004 este politic și nu va da declarații la DNA 8 iul. • Național Năstase spune că dosarul campaniei din 2004 este politic și nu va da declarații la DNA Fostul premier Adrian Năstase s-a prezentat, marți, la sediul DNA, unde a fost citat în dosarul în care este cercetat în legătură cu finanțarea campaniei electorale din 2004, spunând că… 8 iul. • Național Năstase spune că dosarul campaniei din 2004 este politic și nu va da declarații la DNA
Autorul crimei de la Burdujeni a fost prins și a recunoscut violurile în serie Maricel Brânză, încadrat de polițiști de la Investigații Criminale 7 iul. • Actualitate Autorul crimei de la Burdujeni a fost prins și a recunoscut violurile în serie 7 iul. • Actualitate Autorul crimei de la Burdujeni a fost prins și a recunoscut violurile în serie
Tatuajele cu henna neagră, periculoase pentru sănătate Foto: Fickr.com - AleCarlot 7 iul. • Actualitate Tatuajele cu henna neagră, periculoase pentru sănătate 7 iul. • Actualitate Tatuajele cu henna neagră, periculoase pentru sănătate
Subsolul clădirii Parchetelor de pe lângă Tribunalul Suceava, inundat de ploi 7 iul. • Actualitate Subsolul clădirii Parchetelor de pe lângă Tribunalul Suceava, inundat de ploi Ploaia torențială de sâmbătă după-amiază, deși a durat mai puțin de o oră, a provocat inundarea mai multor subsoluri ale unor imobile din municipiul Suceava și a fost necesară intervenția… 7 iul. • Actualitate Subsolul clădirii Parchetelor de pe lângă Tribunalul Suceava, inundat de ploi
Flutur impulsionează parteneriatele cu Schwaben și Mayenne Gheorghe Flutur, prezent la manifestările organizate de regiunile Schwaben și Mayenne 7 iul. • Actualitate Flutur impulsionează parteneriatele cu Schwaben și Mayenne 7 iul. • Actualitate Flutur impulsionează parteneriatele cu Schwaben și Mayenne