Andronescu, despre moțiunea pe Educație: N-am dormit în două luni. Am făcut practic tot ce se putea 24 sept. Andronescu, despre moțiunea pe Educație: N-am dormit în două luni. Am făcut practic tot ce se putea Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat că va răspunde la moțiunea simplă care va fi depusă săptămâna aceasta pe Educație cu faptele concrete realizate de… 24 sept. Andronescu, despre moțiunea pe Educație: N-am dormit în două luni. Am făcut practic tot ce se putea
Păreri împărțite printre angajații Oltchim privind preluarea combinatului de către Dan Diaconescu 23 sept. Păreri împărțite printre angajații Oltchim privind preluarea combinatului de către Dan Diaconescu Salariații Oltchim au păreri diferite în privința preluării de către Dan Diaconescu a combinatului, unii fiind pesimiști, iar alții încrezători și spun că așteaptă „mai… 23 sept. Păreri împărțite printre angajații Oltchim privind preluarea combinatului de către Dan Diaconescu
CNAS: Un număr de 905.703 rețete au fost prescrise online, începând din 1 iulie 23 sept. CNAS: Un număr de 905.703 rețete au fost prescrise online, începând din 1 iulie Casa Națională de Sănătate a înregistrat până la sfârșitul săptămânii 905.703 rețete online, cei mai vrednici medici prescriptori în acest nou sistem sunt cei din Iași și Brașov, cu peste… 23 sept. CNAS: Un număr de 905.703 rețete au fost prescrise online, începând din 1 iulie
În 86 de comune, caravană de conștientizare a poluării cu nitrați; sursa principală-apa din fântână 23 sept. În 86 de comune, caravană de conștientizare a poluării cu nitrați; sursa principală-apa din fântână Ministerul Mediului și Pădurilor (MMP) începe de luni campania de conștientizare a poluării cu nitrați, o caravană urmând a se deplasa în 86 de comune,… 23 sept. În 86 de comune, caravană de conștientizare a poluării cu nitrați; sursa principală-apa din fântână
PDL cere renunțarea la bacalaureatul profesional și la revenirea clasei pregătitoare la grădiniță 23 sept. PDL cere renunțarea la bacalaureatul profesional și la revenirea clasei pregătitoare la grădiniță Vicepreședintele PDL Raluca Turcan a prezentat, duminică, principalele solicitări cuprinse în moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, între care renunțarea la bacalaureatul profesional și… 23 sept. PDL cere renunțarea la bacalaureatul profesional și la revenirea clasei pregătitoare la grădiniță
Europa s-ar putea confrunta cu tensiuni sociale precum cele care au dus la ascensiunea lui Hitler 23 sept. Europa s-ar putea confrunta cu tensiuni sociale precum cele care au dus la ascensiunea lui Hitler Moneda euro va supraviețui probabil crizei, însă sudul Europei se va confrunta cu 10-15 ani de depresiune controlată, care ar putea genera tensiuni sociale similare celor care l-au adus la… 23 sept. Europa s-ar putea confrunta cu tensiuni sociale precum cele care au dus la ascensiunea lui Hitler
Duckadam ar putea fi operat, luni de medicul Brădișteanu,șeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară 23 sept. Duckadam ar putea fi operat, luni de medicul Brădișteanu,șeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară Președintele de onoare al FC Steaua, Helmuth Duckadam, ar putea fi operat luni de medicul Șerban Brădișteanu, șeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca,… 23 sept. Duckadam ar putea fi operat, luni de medicul Brădișteanu,șeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară
Andronescu, despre moțiunea pe Educație: N-am dormit în două luni, am făcut practic tot ce se putea 23 sept. Andronescu, despre moțiunea pe Educație: N-am dormit în două luni, am făcut practic tot ce se putea Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat că va răspunde la moțiunea simplă care va fi depusă săptămâna viitoare pe Educație cu faptele concrete realizate de… 23 sept. Andronescu, despre moțiunea pe Educație: N-am dormit în două luni, am făcut practic tot ce se putea
IGPR: 102 persoane și 36 de autovehicule date în urmărire prin SIS, găsite de polițiștii români 23 sept. IGPR: 102 persoane și 36 de autovehicule date în urmărire prin SIS, găsite de polițiștii români Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) informează că 102 persoane și 36 de autovehicule semnalate prin Sistemul Informatic Schengen au fost depistate de polițiștii români,… 23 sept. IGPR: 102 persoane și 36 de autovehicule date în urmărire prin SIS, găsite de polițiștii români
Dan Diaconescu a câștigat licitația pentru pachetul majoritar de acțiuni la Oltchim Dan Diaconescu a câștigat licitația pentru preluarea a 54,8% din acțiunile Oltchim Râmnicu-Vâlcea 22 sept. Dan Diaconescu a câștigat licitația pentru pachetul majoritar de acțiuni la Oltchim 22 sept. Dan Diaconescu a câștigat licitația pentru pachetul majoritar de acțiuni la Oltchim
Doliu la ambulanțele din țară în memoria asistentei, șoferului și pacientului decedați la Galați 22 sept. Doliu la ambulanțele din țară în memoria asistentei, șoferului și pacientului decedați la Galați Echipajele ambulanțelor din țară au păstrat vineri un moment de reculegere de jumătate de minut, ca omagiu pentru cei doi colegi decedați în urma unui… 22 sept. Doliu la ambulanțele din țară în memoria asistentei, șoferului și pacientului decedați la Galați
Prima ninsoare din acest sezon: La Bâlea Lac stratul de zăpadă depășește 30 de centimetri 22 sept. Prima ninsoare din acest sezon: La Bâlea Lac stratul de zăpadă depășește 30 de centimetri Prima ninsoare din acest sezon s-a înregistrat ieri noapte, în masivele Bucegi și Făgăraș ningând pe tot parcursul nopții, iar la Bâlea Lac stratul de zăpadă depășind 30 de centimetri.… 22 sept. Prima ninsoare din acest sezon: La Bâlea Lac stratul de zăpadă depășește 30 de centimetri
Un tir încărcat cu gresie și faianță s-a răsturnat în curtea unei case, în Prahova 22 sept. Un tir încărcat cu gresie și faianță s-a răsturnat în curtea unei case, în Prahova Un tir încărcat cu gresie și faianță s-a răsturnat, ieri după-amiază, într-o curte din comuna prahoveană Ciorani, autotrenul distrugând gardul locuinței și oprindu-se într-unul dintre pereții casei, fără a provoca… 22 sept. Un tir încărcat cu gresie și faianță s-a răsturnat în curtea unei case, în Prahova
Ursul care a atacat doi pădurari în județul Argeș a fost împușcat 22 sept. Ursul care a atacat doi pădurari în județul Argeș a fost împușcat Prefectul județului Argeș, Cristian Soare, spune că ursul care a atacat doi pădurari, ieri, în timpul unei partide de vânătoare organizată în pădurea din localitatea argeșeană Corbeni a fost împușcat.… 22 sept. Ursul care a atacat doi pădurari în județul Argeș a fost împușcat
Cepoi: Cele opt spitale regionale ar putea fi construite din fonduri de investiții internaționale 21 sept. Cepoi: Cele opt spitale regionale ar putea fi construite din fonduri de investiții internaționale Cele opt spitale regionale ar putea fi construite din fonduri structurale sau din fonduri de investiții internaționale, în prezent fiind deja doritori să se implice… 21 sept. Cepoi: Cele opt spitale regionale ar putea fi construite din fonduri de investiții internaționale
Întreprinderile de inserție socială, scutite de la plata impozitului pe profit 21 sept. Întreprinderile de inserție socială, scutite de la plata impozitului pe profit Întreprinderile de inserție socială vor beneficia de scutire de plată a impozitului pe profit, cu condiția ca cel puțin 75 la sută din fondul obținut prin scutire să fie reinvestit,… 21 sept. Întreprinderile de inserție socială, scutite de la plata impozitului pe profit
Cepoi: Criza de vaccin Pentaxim se poate rezolva în două săptămâni 21 sept. Cepoi: Criza de vaccin Pentaxim se poate rezolva în două săptămâni Ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, a declarat vineri, într-o conferință de presă la Târgu Mureș, că în două săptămâni se poate rezolva criza legată de vaccinul Pentaxim, prin care bebelușii sunt… 21 sept. Cepoi: Criza de vaccin Pentaxim se poate rezolva în două săptămâni
Cooperarea între serviciile de urgență românești și cele moldoveane, discutată la Botoșani 21 sept. Cooperarea între serviciile de urgență românești și cele moldoveane, discutată la Botoșani Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) și cei ai Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al Republicii Moldova au discutat, vineri, la Botoșani,… 21 sept. Cooperarea între serviciile de urgență românești și cele moldoveane, discutată la Botoșani
MS vrea completarea programului de urgență pentru plata „costurilor reale ale unor cazuri extreme” 21 sept. MS vrea completarea programului de urgență pentru plata „costurilor reale ale unor cazuri extreme” Ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Târgu Mureș, că este în curs de elaborare completarea programului de urgență în… 21 sept. MS vrea completarea programului de urgență pentru plata „costurilor reale ale unor cazuri extreme”
Ponta, despre privatizarea Oltchim:Dacă cineva crede că se joacă cu așa ceva, se va arde foarte tare 21 sept. Ponta, despre privatizarea Oltchim:Dacă cineva crede că se joacă cu așa ceva, se va arde foarte tare Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Brașov, referitor la cei care au depus oferte pentru acțiunile Oltchim Râmnicu Vâlcea, că dacă cineva crede că… 21 sept. Ponta, despre privatizarea Oltchim:Dacă cineva crede că se joacă cu așa ceva, se va arde foarte tare
Șeful AVAS: Dacă am converti în acțiuni creanța, instituția ar prelua peste 90% din Oltchim 21 sept. Șeful AVAS: Dacă am converti în acțiuni creanța, instituția ar prelua peste 90% din Oltchim Președintele AVAS, Marius Obreja, a declarat vineri că o conversie în acțiuni a creanței instituției asupra Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), de circa 250 milioane dolari,… 21 sept. Șeful AVAS: Dacă am converti în acțiuni creanța, instituția ar prelua peste 90% din Oltchim
Videanu: PDL propune stoparea privatizării de la Oltchim 21 sept. Videanu: PDL propune stoparea privatizării de la Oltchim Președintele interimar al PDL București, Adriean Videanu, a declarat, vineri, că PDL propune stoparea actualului proces de privatizare de la Oltchim, care „este mostra de incompetență a actualui Guvern”, și demararea imediată a procedurilor pentru… 21 sept. Videanu: PDL propune stoparea privatizării de la Oltchim
Guvernul propune FMI contracte colective de muncă mai lungi și sporuri mai multe pentru bugetari 21 sept. Guvernul propune FMI contracte colective de muncă mai lungi și sporuri mai multe pentru bugetari Guvernul a propus FMI dublarea limitei maxime de valabilitate a unui contract colectiv de muncă, posibilitatea prelungirii acestui contract de mai multe ori decât o singură dată și eliminarea interdicției… 21 sept. Guvernul propune FMI contracte colective de muncă mai lungi și sporuri mai multe pentru bugetari
AVAS va stabili în această toamnă cum îi va plăti pe ultimii 5.000 de păgubiți FNI 21 sept. AVAS va stabili în această toamnă cum îi va plăti pe ultimii 5.000 de păgubiți FNI Președintele AVAS, Marius Obreja, a declarat, vineri, că în această toamnă va fi emis un act normativ prin care se va putea face o predictibilitate a despăgubirilor pentru cei 5.000… 21 sept. AVAS va stabili în această toamnă cum îi va plăti pe ultimii 5.000 de păgubiți FNI
MAE: Trei români au murit într-un accident auto din Italia, iar altul, grav rănit, e în stare critică 21 sept. MAE: Trei români au murit într-un accident auto din Italia, iar altul, grav rănit, e în stare critică Trei români au murit, vineri, într-un accident rutier din Italia, de pe autostrada A23 Udine-Tarvisio, iar unul a fost grav rănit, fiind transportat, în stare… 21 sept. MAE: Trei români au murit într-un accident auto din Italia, iar altul, grav rănit, e în stare critică
AVAS: Numărul de insolvențe și falimente arată că multe societăți au fost transformate în fier vechi 21 sept. AVAS: Numărul de insolvențe și falimente arată că multe societăți au fost transformate în fier vechi Președintele AVAS, Marius Obreja, afirmă că multe societăți comerciale din România au fost transformate în fier vechi, în ultimii ani, având în vedere numărul mare… 21 sept. AVAS: Numărul de insolvențe și falimente arată că multe societăți au fost transformate în fier vechi
PCC oferă în total 13,4 milioane lei pentru acțiunile Oltchim și creanțe 21 sept. PCC oferă în total 13,4 milioane lei pentru acțiunile Oltchim și creanțe Compania PCC oferă în total 13,4 milioane lei (2,9 milioane euro) pentru acțiunile Ministerului Economiei la Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) și creanțele Electrica și AVAS asupra combinatului chimic. Reprezentanții PCC… 21 sept. PCC oferă în total 13,4 milioane lei pentru acțiunile Oltchim și creanțe
Chimcomplex oferă 18,8 mil.lei pe acțiunile Oltchim și 221 mil.lei pe acțiuni și creanța Electrica 21 sept. Chimcomplex oferă 18,8 mil.lei pe acțiunile Oltchim și 221 mil.lei pe acțiuni și creanța Electrica Oferta firmei Chimcomplex, a omului de afaceri Ștefan Vuza, pentru acțiunile Ministerului Economiei la Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) este de 18,8 milioane lei, iar pentru… 21 sept. Chimcomplex oferă 18,8 mil.lei pe acțiunile Oltchim și 221 mil.lei pe acțiuni și creanța Electrica
Oferta lui Dan Diaconescu pentru acțiunile Oltchim este de 203 milioane lei 21 sept. Oferta lui Dan Diaconescu pentru acțiunile Oltchim este de 203 milioane lei Oferta lui Dan Diaconescu pentru acțiunile Ministerului Economiei la Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) este de 203,14 milioane lei (45 milioane euro). Oferta se referă doar la pachetul de acțiuni al… 21 sept. Oferta lui Dan Diaconescu pentru acțiunile Oltchim este de 203 milioane lei
Licenii promovează mersul la școală pe bicicletă, timp de un an, în București 21 sept. Licenii promovează mersul la școală pe bicicletă, timp de un an, în București Cincisprezece elevi vor promova mersul la școală pe bicicletă, timp de un an, în cadrul proiectului BikeMyWay to School, punând Bucureștiul pe harta orașelor participante la Săptămâna Europeană a Mobilității.… 21 sept. Licenii promovează mersul la școală pe bicicletă, timp de un an, în București
KPMG și Țuca Zbârcea&Asociații vor fi consultanți la privatizarea Poștei 21 sept. KPMG și Țuca Zbârcea&Asociații vor fi consultanți la privatizarea Poștei Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a desemnat câștigătoare oferta depusă de consorțiul KPMG România și casa de avocatură Țuca Zbârcea&Asociații pentru furnizarea de servicii de… 21 sept. KPMG și Țuca Zbârcea&Asociații vor fi consultanți la privatizarea Poștei
Ponta: Joi seară m-a sunat Antonescu să-mi spună „La mulți ani! „, în seara asta îl sun eu 21 sept. Ponta: Joi seară m-a sunat Antonescu să-mi spună „La mulți ani! „, în seara asta îl sun eu Premierul Victor Ponta le-a spus, vineri, jurnaliștilor, că a fost sunat de președintele Senatului, Crin Antonescu, joi seară, acesta urându-i „La mulți ani!”, președintele PSD… 21 sept. Ponta: Joi seară m-a sunat Antonescu să-mi spună „La mulți ani! „, în seara asta îl sun eu
Tinerii PNL i-au făcut cadou comisarului Reding, la Bruxelles, o statuetă cu zeița justiției 21 sept. Tinerii PNL i-au făcut cadou comisarului Reding, la Bruxelles, o statuetă cu zeița justiției Tinerii PNL care se află în aceste zile la Bruxelles, pentru școala anuală a organizației, i-au oferit comisarului european pentru Justiție, Viviane Reding, o statuetă reprezentând-o pe zeița justiției, pentru… 21 sept. Tinerii PNL i-au făcut cadou comisarului Reding, la Bruxelles, o statuetă cu zeița justiției
Mechel: Producția la combinatul Oțelu Roșu va fi suspendată temporar în luna octombrie 21 sept. Mechel: Producția la combinatul Oțelu Roșu va fi suspendată temporar în luna octombrie Mechel va suspenda temporar în octombrie producția la combinatul Oțelu Roșu, conform planurilor de încărcare a capacităților grupului rus din România, a transmis Mechel agenției MEDIAFAX, după ce portalul Platts… 21 sept. Mechel: Producția la combinatul Oțelu Roșu va fi suspendată temporar în luna octombrie
Băsescu i-a decorat pe sportivul paralimpic Carol-Eduard Novak și artistul Richard Demarco 21 sept. Băsescu i-a decorat pe sportivul paralimpic Carol-Eduard Novak și artistul Richard Demarco Președintele Traian Băsescu l-a decorat, vineri, pe campionul paralimpic Carol-Eduard Novak cu Ordinul Meritul Sportiv, precum și pe artistul plastic Richard Demarco, cu Ordinul Meritul Cultural, pentru promovarea artei românești… 21 sept. Băsescu i-a decorat pe sportivul paralimpic Carol-Eduard Novak și artistul Richard Demarco
Prefect: Ursul care i-a atacat pe cei doi pădurari a fost împușcat 21 sept. Prefect: Ursul care i-a atacat pe cei doi pădurari a fost împușcat Prefectul județului Argeș, Cristian Soare, spune că ursul care a atacat doi pădurari, vineri, în timpul unei partide de vânătoare organizată în pădurea din localitatea argeșeană Corbeni a fost împușcat,… 21 sept. Prefect: Ursul care i-a atacat pe cei doi pădurari a fost împușcat
Ponta: Braconierul decedat în urma atacului ursului și-a cam căutat soarta 21 sept. Ponta: Braconierul decedat în urma atacului ursului și-a cam căutat soarta Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că a doua persoană care a decedat în urma atacului unui urs din Dâmbovița, respectiv braconierul, „și-a cam căutat soarta”, el apreciind că braconajul… 21 sept. Ponta: Braconierul decedat în urma atacului ursului și-a cam căutat soarta
ANOFM: Peste 10.300 de locuri de muncă, disponibile la nivel național, în perioada 20-26 septembrie 21 sept. ANOFM: Peste 10.300 de locuri de muncă, disponibile la nivel național, în perioada 20-26 septembrie Peste 10.300 de locuri de muncă sunt vacante, la nivel național, în perioada 20 – 26 septembrie, cele mai multe fiind în Capitală și în… 21 sept. ANOFM: Peste 10.300 de locuri de muncă, disponibile la nivel național, în perioada 20-26 septembrie
Câine care detectează mirosul cadaveric de sub apă, cel de sânge și lichid seminal, dresat la Sibiu 21 sept. Câine care detectează mirosul cadaveric de sub apă, cel de sânge și lichid seminal, dresat la Sibiu Un câine ciobănesc german care poate detecta mirosul cadaveric de sub apă, dar și cel de sânge sau de lichid seminal – fără a mai… 21 sept. Câine care detectează mirosul cadaveric de sub apă, cel de sânge și lichid seminal, dresat la Sibiu
Tot mai mulți elevi studiază obligatoriu două limbi străine, studiul începe la 6-9 ani – raport CE 21 sept. Tot mai mulți elevi studiază obligatoriu două limbi străine, studiul începe la 6-9 ani – raport CE Tot mai mulți elevi din Europa studiază două limbi străine cel puțin un an în cadrul învățământului obligatoriu, majoritatea începând studiul limbilor străine la vârste… 21 sept. Tot mai mulți elevi studiază obligatoriu două limbi străine, studiul începe la 6-9 ani – raport CE
Elevi și studenți romi sunt susținuți cu bani europeni să se pregătească pentru o carieră medicală 21 sept. Elevi și studenți romi sunt susținuți cu bani europeni să se pregătească pentru o carieră medicală Sute de elevi și studenți romi sunt susținuți, printr-un program european, să se pregătească și să urmeze cursuri de medicină și farmacie în facultăți, colegii… 21 sept. Elevi și studenți romi sunt susținuți cu bani europeni să se pregătească pentru o carieră medicală
Iași: Anchetă a Mitropoliei în cazul unui preot acuzat că ar face avansuri enoriașelor 21 sept. Iași: Anchetă a Mitropoliei în cazul unui preot acuzat că ar face avansuri enoriașelor O comisie de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei a declanșat o anchetă la o biserică din județul Iași, al cărei preot este acuzat că face avansuri enoriașelor, iar, joi, mai… 21 sept. Iași: Anchetă a Mitropoliei în cazul unui preot acuzat că ar face avansuri enoriașelor
MMFPS vrea un sistem informațional integrat de înregistrare a cazurilor de violență în familie 21 sept. MMFPS vrea un sistem informațional integrat de înregistrare a cazurilor de violență în familie Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a pus, joi, în dezbatere publică proiectul de HG privind aprobarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea fenomenului violenței… 21 sept. MMFPS vrea un sistem informațional integrat de înregistrare a cazurilor de violență în familie
Ponta: De ziua mea am primit peste 400 de apeluri telefonice 21 sept. Ponta: De ziua mea am primit peste 400 de apeluri telefonice Premierul Victor Ponta, care a împlinit joi 40 de ani, a povestit jurnaliștilor că a primit din partea familiei un tort în formă de tablă de șah pe care sunt și două figurine, un prinț… 21 sept. Ponta: De ziua mea am primit peste 400 de apeluri telefonice
Ponta: Nu exclud varianta ca procedura de privatizare a Oltchim să nu fie finalizată 21 sept. Ponta: Nu exclud varianta ca procedura de privatizare a Oltchim să nu fie finalizată Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că nu exclude varianta ca procedura de privatizare a Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) să nu fie finalizată și a arătat că în funcție de rezultatul… 21 sept. Ponta: Nu exclud varianta ca procedura de privatizare a Oltchim să nu fie finalizată
Referința BNR a urcat la 4,5092 lei/euro, cel mai ridicat nivel din ultimele cinci săptămâni 21 sept. Referința BNR a urcat la 4,5092 lei/euro, cel mai ridicat nivel din ultimele cinci săptămâni Cursul a rămas aproape de 4,51 lei/euro până la jumătatea sesiunii, astfel că Banca Națională a României (BNR) a anunțat un curs de referință în creștere cu 0,55 bani, la… 21 sept. Referința BNR a urcat la 4,5092 lei/euro, cel mai ridicat nivel din ultimele cinci săptămâni
Întreaga suprafață de culturi agricole din județul Prahova, afectată de seceta din această vară 21 sept. Întreaga suprafață de culturi agricole din județul Prahova, afectată de seceta din această vară Întreaga suprafață de culturi agricole din județul Prahova a fost afectată de seceta din această vară, precum și de temperaturile scăzute din iarnă, mii de… 21 sept. Întreaga suprafață de culturi agricole din județul Prahova, afectată de seceta din această vară
Un elev a aruncat în curtea Școlii Centrale mai multe cartușe 21 sept. Un elev a aruncat în curtea Școlii Centrale mai multe cartușe Un elev în clasa a X-a de la Școala Centrală din Capitală, campion național de tir sportiv, a aruncat, joi, în curtea unității de învățământ, șapte cartușe, polițiștii stabilind că… 21 sept. Un elev a aruncat în curtea Școlii Centrale mai multe cartușe