În perioada 14-19 august, misiunile Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava vor viza în principal asigurarea măsurilor de ordine publică în zonele în care sunt organizate evenimente cultural-artistice, religioase sau sportive și la care se estimează participarea unui număr mare de persoane. În cooperare cu lucrători ai Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, jandarmii vor acționa pentru desfășurarea în condiții de siguranță a următoarelor activități: manifestările religioase organizate în perioada 14-15 august la Basilica Minor din Cacica și mănăstirile Putna și Rarău – Crucea, cu prilejul sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”; manifestările religioase prilejuite de hramul Mănăstirii Hagigadar (17 august) și hramul Mănăstirii Slătioara, unde este sediul Mitropoliei bisericii ortodoxe de rit vechi din România (18-19 august); sfințirea unor biserici din Fălticeni (16 august) și Bădeuți (17 august); Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”, în municipiul Suceava, în perioada 14-17 august; manifestările cultural-artistice prilejuite de zilele localităților, la Vicovu de Sus, Bălăceana (15 august), Adâncata și Bădeuți (15-16 august); Festivalul Național al Păstrăvului, în localitatea Ciocănești (15-17 august); Festivalul „Din obcini cântec răsună”, în localitatea Moldovița (15 august); Festivalul „Baia – File de Istorie” (14 -15 august); Cursa de accelerare pe pista Aerodromului Floreni, în comuna Dorna Candrenilor (16-17 august).Lucrătorii celor opt posturi de jandarmi montane (Vatra Dornei, Broșteni, Dorna Candrenilor, Câmpulung Moldovenesc, Sucevița, Arbore, Frasin și Gura Humorului) vor desfășura activități preventive pe traseele turistice, în stațiunile montane de interes național, în apropierea locurilor de agrement, spațiilor de cazare și locurilor de campare a turiștilor, precum și în zona obiectivelor UNESCO (Mănăstirea Voroneț, Mănăstirea Sucevița, Mănăstirea Humorului și biserica din comuna Arbore).






