Acordul de mic trafic dintre România și Ucraina intră în vigoare astăzi

Acordul de mic trafic dintre România și Ucraina intră în vigoare, joi, instrumentul reglementând trecerea frecventă a graniței de către rezidenții din zona de frontieră a celor două țări care intenționează să rămână în zona de frontieră a celuilalt stat pentru cel mult 3 luni, informează Mediafax.Potrivit unui comunicat MAE remis MEDIAFAX, Acordul privind micul trafic de frontieră dintre România și Ucraina, semnat la nivel de premieri, la Kiev, în 2 octombrie 2014, și care intră în vigoare joi, va facilita „considerabil regimul călătoriilor în regiunile limitrofe frontierei comune a celor două țări vecine, în beneficiul locuitorilor acestor zone”.Extinderea cadrului juridic bilateral prin acest acord ilustrează deschiderea și „nivelul remarcabil” atins în prezent de relațiile dintre România și Ucraina, precizează sursa citată.

Recomandări

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Doctorii din Ucraina interesați să profeseze în România sunt ținuți departe de spitale, deși acestea se confruntă cu deficit de medici

”Vacanță” prelungită cu 30 de zile în arest pentru polițistul de frontieră acuzat că aducea droguri din Ucraina și le vindea la ”negru”

Proiect de educație continuă și culturală incluzivă în regiunea transfrontalieră România-Ucraina – LIFECED, lansat la USV