Victimele neatenției

Accidente cu doi bicicliști și un mopedist, care s-au dezechilibrat și au căzut

Doi bicicliști și un mopedist au fost răniți în urma unor accidente rutiere produse exclusiv din vina lor.
Un prim accident s-a petrecut vineri după-amiază, în jurul orei 16.00, pe drumul comunal din satul Lipoveni, comuna Mitocu Dragomirnei. Un bărbat în vârstă de 52 de ani, aflat pe o bicicletă, s-a dezechilibrat și a căzut, ajungând la spital. Bărbatul nu a putut fi verificat cu etilotestul, însă i s-au recoltat probe biologice de sânge.
Vineri seară, în jurul orei 21.30, scenariul s-a repetat în comuna Mănăstirea Humorului. În acest caz a fost vorba de un mopedist în vârstă de 40 de ani, aflat în stare de ebrietate. Acesta s-a dezechilibrat și a căzut pe trotuarul de lângă drumul comunal.
Bărbatul a fost transportat la spital, unde s-a constatat că nu a suferit leziuni, dar se află în stare avansată de ebrietate.
„Deoarece acesta emana miros de băuturi alcoolice, s-a încercat testarea sa cu aparatul etilotest, însă nu s-a reușit acest lucru, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al poliției. Bărbatul, precizează poliția, nu are permis de conducere și conducea un vehicul neînregistrat.
Al treilea accident de acest gen s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 16.40, pe strada Stațiunii din Moara. O minoră în vârstă de 15 ani, din Suceava, aflată pe o bicicletă, a pierdut controlul asupra direcției, ieșind în afara drumului și căzând pe un teren agricol. Minora a fost diagnosticată preliminar cu leziuni care necesită 10-15 zile de îngrijiri medicale.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști