Grav

Accidentat în timp ce stătea de vorbă la marginea drumului

Un bărbat din Vatra Dornei a fost accidentat grav de o mașină, în timp ce stătea de vorbă, la marginea drumului. Accidentul s-a produs duminică noapte, în jurul orei 23.45, pe strada Unirii din municipiul Vatra Dornei.
Conform Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Ionuț M., în vârstă de 20 de ani, din comuna Dorna Arini, aflat la volanul unui autoturism Dacia 1310, a pierdut controlul asupra mașinii pe care o conducea într-o curbă, din cauza vitezei excesive. Autoturismul a pătruns pe sensul opus de mers și l-a lovit violent pe Valentin P., în vârstă de 45 de ani, care stătea de vorbă cu alte două persoane, pe partea stângă a carosabilului. Șoferul nu era sub influența băuturilor alcoolice. Pietonul lovit a refuzat să fie verificat pe loc în vederea stabilirii alcoolemiei, însă la spital i s-au recoltat probe biologice în urma cărora se va stabili dacă era băut.
Tot duminică, în jurul orei 16.30, un alt pieton avea să fie accidentat pe DJ 209 L,
în satul Pârteștii de Sus, comuna Cacica.
Roman C., în vârstă de 19 ani, localnic, aflat pe un motoscuter, a lovit-o pe Garofina C., de 79 de ani, și ea din sat, care se angajase în traversare prin loc nepermis și fără a se asigura, într-o zonă cu vizibilitate foarte redusă. În acest caz, victima a fost lovită ușor, scăpând cu leziuni pentru care are nevoie de 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan