Rădăuți

Accident rutier pe fond de „șprițuri”

Un bărbat din municipiul Rădăuți a ajuns la sfârșitul săptămânii trecute la Spitalul Municipal după ce a fost lovit de o mașină pentru că rădăuțeanului nu-i mai era „suficient” trotuarul în drumul său spre casă. Vineri noaptea, în jurul orelor 22.50. localnicul Gheorghe C., în vârstă de 19 ani, circula la volanul unui autoturism Dacia 1310 pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Rădăuți. La un moment dat, tânărul a fost surprins de apariția pe carosabil a unui pieton care se îndrepta spre axul drumului, condiții în care nu l-a mai putut evita și l-a acroșat cu partea dreaptă a autoturismului. Pietonul, care era sub influența băuturilor alcoolice, a fost transportat la spital, unde a fost diagnosticat cu „traumatism cranio-cerebral acut deschis, plăgi escoriate faciale, contuzie șold stânga”, leziuni care necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale. Potrivit primelor cercetări întreprinse de lucrătorii de poliție, vina producerii accidentului aparține pietonului, Corneliu C., de 39 de ani, din Rădăuți, care a circulat sub influența băuturilor alcoolice pe partea carosabilă. Șoferul autoturismului a fost verificat cu aparatul etiltester, care a indicat valoarea 0.

Recomandări

Un sucevean care conducea un autotren cu 700 de butelii, rănit într-un grav accident de pe E 85, la Săbăoani – Neamț

Un șofer fugar, care avea permisul suspendat, a putut fi prins doar după ce a rupt stâlpii de beton ai unei case

Număr mare de morți în accidente, în acest an, în ciuda măsurilor polițiștilor, care au umplut arestul de autori de infracțiuni rutiere