Grav

Accident mortal de muncă pe raza OS Moldovița

Un grav accident de muncă s-a petrecut sâmbătă după amiază pe raza Ocolului Silvic Moldovița. Un localnic, Petru D., în vârstă de 34 de ani, a fost rănit pe când încărca arbori, decedând la scurt timp după accident. Din cercetările Poliției, a reieșit că victima a fost accidentată de cablul troliului. Bărbatul a fost transportat la dispensarul din localitate, cadrele de aici constatând decesul. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc și Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, pentru a se stabili circumstanțele în care bărbatul a fost rănit.
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Liteni, a ajuns la Spitalul Județean Suceava, Secția Ortopedie, tot în urma unui accident de muncă. Bărbatul, G.N., sudor, este angajat al REMAT Iași și lucra la punctul de lucru ROMUPS Suceava. În timp ce dezmembra niște piese de metal, o grindă prinsă în lanțuri a căzut peste el, strivindu-l în zona picioarelor și în zona lombară. Muncitorul spune că a avut noroc de faptul că se afla pe o groapă de nisip și că după impact a intrat în nisip. Evoluția sa este bună în urma aplicării tratamentului, dar sudorul necesită mai multe zile de spitalizare.

Recomandări

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava

Un inginer silvic care a împușcat mortal un om, în timp ce sacrifica un vițel, condamnat pentru trei infracțiuni, dar fără pușcărie cu executare

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază