Trei mașini au fost implicate într-un accident rutier care s-a petrecut ieri după-amiază pe strada Cernăuți, la intrarea în Suceava dinspre Rădăuți, în dreptul sediului fabricii de înghețată Betty Ice, totul plecând de la un șofer, polițist aflat în timpul liber, care a intrat pe drumul cu prioritate fără a se sigura suficient. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 16.00, iar cinci persoane au ajuns la spital, de unde, din fericire, au plecat în scurt timp acasă, având leziuni superficiale.
Din ancheta poliției rezultă că Cezar B., în vârstă de 32 de ani, din Rădăuți, care lucrează la Biroul de Poliție Rutieră Rădăuți, aflat la volanul unui autoturism Toyota, a încercat să iasă din parcarea Betty Ice pe drumul principal. În acel moment, dinspre Rădăuți circula un Opel Vectra, condus de Radu B., de 32 de ani, care, pentru a evita impactul cu Toyota, a tras puternic de volan stânga și a intrat pe sens opus, unde a intrat în coliziune violentă cu un autoturism Subaru condus de Cornel B., în vârstă de 46 de ani. Dacă autoturismul Toyota condus de polițist a fost doar ușor atins, celelalte două mașini au fost avariate serios.
Cei doi șoferi care s-au lovit frontal și trei pasageri din cele două mașini conduse de ei au solicitat, în primă fază, îngrijiri medicale.
Toți cei trei șoferi au fost verificați cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool. Polițistul și-a sumat vina pentru acest accident, urmând a se alege cu un dosar penal.






