Accident între un autotractor care mergea cu spatele și un microbuz



Sâmbătă seară, în jurul orei 19.20, Dragoș R., de 40 ani, din comuna Vama, în timp ce conducea un ansamblu format dintr-un autotractor și o semiremorcă pe DN 17, în localitatea Vama, a efectuat o manevră de mers înapoi și a intrat în coliziune cu un microbuz. Șoferul autotractorului era pilotat de o persoană în timpul manevrei, cu intenția de a pătrunde de pe sensul său de mers pe sensul opus și ulterior în parcarea unei societăți, iar când a pătruns cu semiremorca pe sensul opus, a intrat în coliziune cu un microbuz condus de Mircea R., de 51 ani, din municipiul Botoșani. În urma coliziunii atât șoferul microbuzului cât și singurul pasager, aflat pe scaunul dreapta din față, au suferit vătămări corporale ușoare.Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, ulterior recoltându-li-se câte o mostră de sânge în vederea determinării alcoolemiei.„În cauză s-a întocmit dosar penal care va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări

Creșterea numărului de motociclete din trafic aduce risc ridicat de accidente grave, mai ales în weekenduri și în zonele turistice

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Rădăuți, și-a pierdut viața în timp ce se deplasa cu o motocicletă Honda, alături de soția sa, pe DN 17 A, zona Ciumârna
Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Rădăuți, și-a pierdut viața în timp ce se deplasa cu o motocicletă Honda, alături de soția sa, pe DN 17 A, zona Ciumârna