Neatenție

Accident în lanț, la intrarea în Suceava, provocat de o șoferiță de 22 de ani

Trei mașini au fost implicate într-o coliziune în lanț care s-a petrecut ieri după-amiază pe strada Parcului din municipiul Suceava
Trei mașini au fost implicate într-o coliziune în lanț care s-a petrecut ieri după-amiază pe strada Parcului din municipiul Suceava

Trei mașini au fost implicate într-o coliziune în lanț care s-a petrecut ieri după-amiază pe strada Parcului din municipiul Suceava, la intrarea în oraș dinspre Ipotești. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 16.30, doi dintre cei trei șoferi implicați în accident ajungând la Spitalul Județean Suceava. Din ancheta poliției rezultă că vinovată de producerea accidentului este o tânără în vârstă de 22 de ani, care se afla la volanul unui autoturism Toyota.
Un tânăr în vârstă de 35 de ani, Cătălin A., din Bîrlad, aflat la volanul unei autoutilitare Mercedes, care circula spre municipiul Suceava, a redus viteza pentru că o mașină din față a virat la stânga, spre Grădiniția „Sf. Ioan”. În acel moment, autoutilitara a fost lovită violent din spate de un Audi A 4, care, la rândul său, a fost tamponat din spate de o Toyota condusă de Silvia S., o tânără în vârstă de 22 de ani, din municipiul Suceava.
Aceasta din urmă a observat târziu că mașinile din față au redus viteza și nu a mai putut evita impactul. În aceste condiții aceasta se face vinovată de nepăstrarea distanței regulamentare în mers. O cauză a accidentului ar putea fi legată și de starea carosabilului, care era ud și cu aderență scăzută.
În urma accidentului au fost răniți tânăra de 22 de ani și șoferul autoturismului Audi, Constantin C., în vârstă de 33 de ani.
Conform primelor investigații medicale, cei doi au scăpat cu leziuni ușoare. Cei trei șoferi au fost verificați cu aparatul etilotest, rezultând alcoolemii 0.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști