Pericol public

Accident grav provocat de un șofer care a refuzat să-i fie testată alcoolemia

Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Vicovu de Sus, s-a ales cu dosar penal pentru comiterea mai multor infracțiuni după ce a provocat un accident rutier, a părăsit locul faptei, iar când a revenit a refuzat să-i fie verificată alcoolemia. Mai mult polițiștii susțin că acesta a devenit agresiv. Accidentul s-a petrecut joi, în jurul orei 7.50, pe strada Ștefan cel Mare din orașul Vicovu de Sus.
Din ancheta preliminară a polițiștilor rutieri rezultă că șoferul de 28 de ani, Iosif M., din Vicovu de Sus, aflat la volanul unui BMW, s-a angajat în depășirea unui autoturism VW condus în fața sa de Vasile Ursaciuc, în vârstă de 38 de ani, din Straja, care efectua deja o manevră de viraj la stânga. Cele două mașini s-au acroșat, iar BMW-ul a ieșit în afara drumului și s-a lovit de un cap de podeț.
În urma impactului, un bărbat în vârstă de 43 de ani, Anghel O., pasager în BMW, a fost rănit grav, precizează Poliția.
După producerea accidentului, arată poliția, tânărul de 28 de ani a plecat de la fața locului, deplasându-se la o societate aflată la o distanță de aproximativ 400-450 metri, și a revenit după aproximativ 20 de minute.
„În prezența martorilor, conducătorul auto de 28 de ani a refuzat să fie testat cu aparatul alcooltest și, din cauza faptului că a devenit agresiv, s-a procedat la încătușarea sa, fiind condus la spital, unde s-a sustras de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și a refuzat orice colaborare cu polițiștii și cu personalul medical”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

A vrut să întoarcă mașina fără a se asigura și a provocat un accident cu trei victime, printre care și un copil de doar un an

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță

Un bărbat a încercat să mituiască un polițist de frontieră pentru a fi lăsat să intre în țară cu un cățel

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de circa șapte metri în albia râului Suceava

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava