Accident grav în Râmnicu Vâlcea: Doi morți și șase răniți, între care trei copii, după ce un șofer a intrat pe contrasens



Două persoane au murit și alte șase, între care trei copii, au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut, duminică, în municipiul Râmnicu Vâlcea, din cauza unui șofer care a intrat pe contrasens și a fost izbit violent de o mașină care circula regulamentar, informează Mediafax.Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratuluide Poliție Vâlcea, Alina Teodorescu, accidentul s-a produs la kilometrul 175+800de metri al DN 7, pe strada Barajului, din municipiul Râmnicu Vâlcea, transmite corespondentul MEDIAFAX.Polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Blaj, aflat la volanul unui autoturism Ford, a intrat pe contrasens, mașina sa fiind izbită din lateral de un Audi care circula regulamentar. În urma impactului, autoturismul Ford a fost proiectat peste parapetul de protecție de pe marginea drumului, căzând într-o râpă la o diferență de nivel de șase metri.Șoferul Fordului și un pasager în vârstă de 46 de ani, din Blaj, au murit.De asemenea, cei șase ocupanți ai autoturismului Audi, respectiv șoferul în vârstă de 35 de ani, un tânăr de 20 de ani, o femeie de 29 de ani și trei copii cu vârste cuprinse între zece și 14 ani, au fost răniți.



Recomandări

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României